6.8 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăEconomieBănci & AsigurăriExcedentul de lichiditate bancară în raport cu BNR scade la minimul ultimelor...

Excedentul de lichiditate bancară în raport cu BNR scade la minimul ultimelor 14 luni

Excedentul de lichiditate al băncilor în raport cu Banca Națională a României (BNR) a scăzut în octombrie cu aproape o treime față de septembrie, atingând cel mai scăzut nivel din ultimele 14 luni, potrivit unei analize publicate de Profit.ro.

În ciuda acestei scăderi, dobânzile s-au menținut aproape de rata facilității de depozit. Băncile au înregistrat un stoc zilnic mediu de lichiditate de 26,9 miliarde lei în octombrie, o scădere notabilă de la 39,2 miliarde lei în septembrie și sub jumătatea maximului din ianuarie, de circa 61 miliarde lei.

Nivelul fondurilor plasate de bănci la BNR, prin depozite overnight, este cel mai redus de după august 2023.

Aceste depozite beneficiază de o dobândă de 5,5%, cu un punct procentual sub rata de referință de 6,5%.

Excedentul de lichiditate a sprijinit creditarea, inclusiv finanțarea statului, și a determinat menținerea dobânzilor interbancare la rate comparabile cu cea a facilității de depozit.

ROBOR la 3 luni a rămas constant în octombrie, la 5,55%, iar media zilnică a tranzacțiilor interbancare a fost de 5,51%.

BNR a evitat sterilizarea lichidității prin atragerea de depozite la rata cheie de 6,5%, optând pentru o relaxare a dobânzilor din piață, în condițiile în care cursul de schimb a rămas stabil.

Abundența de lichiditate a fost susținută și de intrările de fonduri europene și de împrumuturi externe, care, odată ajunse în contul Trezoreriei, au fost schimbate la BNR, generând emisiune monetară

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite

Programul de guvernare propune stimulente pentru tinerii absolvenți și subvenții pentru angajatori

Tinerii absolvenți care se angajează pentru prima dată cu un contract de muncă pe perioadă nedeterminată vor primi o primă de stabilitate pe o...

Ministerul Finanțelor atinge un record: 16,4 miliarde lei atrași de la populație prin titlurile de stat Fidelis în 2024

Cea mai recentă emisiune, derulată între 9 și 18 decembrie 2024, a generat investiții de 2,6 miliarde de lei Ministerul Finanțelor a atras de la...

Un mort și 15 răniți după un atac rus asupra orașului Krivoi Rog din Ucraina

Cel puţin o persoană a fost ucisă şi alte 15 rănite marţi într-un atac rus asupra Krivoi Rog, oraşul natal al preşedintelui Volodimir Zelenski,...
Ultima oră
Pe aceeași temă