7.6 C
București
marți, 19 noiembrie 2024
AcasăPoliticăEuropa în dezbatere la Budapesta: Iohannis, prezent la Summitul Comunității Politice Europene...

Europa în dezbatere la Budapesta: Iohannis, prezent la Summitul Comunității Politice Europene și Consiliul European

Klaus Iohannis va reitera necesitatea unei poziţii unite şi ferme a liderilor, în ceea ce priveşte situaţia de securitate din regiune, transmite Administrația Prezidențială

Reuniunea informală a Consiliului European, găzduită la Budapesta de Preşedinţia ungară a Consiliului Uniunii Europene, are în vedere o dezbatere aprofundată cu privire la competitivitatea europeană, o temă prioritară pe agenda UE din următorii ani, anunță într-un comunicat, Administrația Prezidențială.

Summitul CPE de la Budapesta va cuprinde o sesiune plenară, în care discuţiile se vor concentra pe provocările de securitate la adresa Europei, cu accent pe situaţia din Ucraina şi mese rotunde în cadrul cărora liderii vor aborda teme specifice de interes comun, precum migraţia şi securitatea economică, mai arată sursa citată.

”Liderii UE au ca obiectiv adoptarea Declaraţiei politice privind un Nou Pact European pentru Competitivitate, care să ghideze activitatea instituţiilor europene în domeniu, având în vedere urgenţa de a acţiona decisiv la nivelul UE în abordarea provocărilor actuale”, se arată în comunicat.

Preşedintele Klaus Iohannis va vorbi despre necesitatea unei poziţii unite şi ferme a liderilor în ceea ce priveşte situaţia de securitate din regiune, precum şi despre continuarea sprijinului pentru suveranitatea, independenţa şi integritatea teritorială a Ucrainei, în contextul războiului de agresiune al Rusiei.

”Preşedintele României va participa la masa rotundă, în care se vor dezbate aspecte legate de migraţie. Cu acest prilej, Preşedintele Klaus Iohannis va pleda pentru identificarea de soluţii la nivel european în domeniul gestionării migraţiei ilegale, pe termen scurt, dar şi printr-o abordare mai cuprinzătoare pe termen lung, care să permită o mai mare coeziune şi eficienţă la nivel european în abordarea acestui fenomen”, transmite Administrația Prezidențială.

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții. Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București. Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ. Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

Max Verstappen, aproape de al patrulea titlu mondial în Las Vegas! Scenariile care îl pot încorona campion

Max Verstappen, triplu campion mondial, are șanse mari să își asigure al patrulea titlu consecutiv în Formula 1 în cadrul Marelui Premiu din Las...

În premieră, Ucraina lovește Rusia cu rachete cu rază lungă de acțiune

Kievul a declarat că a lovit un arsenal rusesc în apropierea orașului Karachev din regiunea Bryansk, la peste 110 km (70 mile) de Ucraina Ministerul...

Licitație lansată pentru cel mai dificil lot al Autostrăzii Unirii, cu un contract de 6,9 ​​miliarde de lei

Secțiunea montană, din cauza complexității terenului și a provocărilor tehnice, este cea mai dificilă parte a acestui proiect Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat marți...
Ultima oră
Pe aceeași temă