5.4 C
București
duminică, 1 decembrie 2024
AcasăȘtirile zileiEste oficial: Republica Moldova are ca obiectiv strategic integrarea în Uniunea Europeană

Este oficial: Republica Moldova are ca obiectiv strategic integrarea în Uniunea Europeană

Constituţia Republicii Moldova, modificată prin referendum, a fost publicată, miercuri, în Monitorul Oficial. Astfel, integrarea în Uniunea Europeană a devenit obiectiv strategic pentru Chișinău, informează Moldpres, conform Pro Tv.

Astfel, preambulul legii supreme a fost completat cu două alineate noi cu următorul cuprins: „RECONFIRMÂND identitatea europeană a poporului Republicii Moldova şi ireversibilitatea parcursului european al Republicii Moldova. DECLARÂND integrarea în Uniunea Europeană drept obiectiv strategic al Republicii Moldova”.

De asemenea, a fost introdus „titlul V prim – INTEGRAREA ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ – şi are următorul cuprins: Aderarea la tratatele constitutive şi la actele de revizuire a tratatelor constitutive ale Uniunii Europene:

(1) Aderarea Republicii Moldova la tratatele constitutive ale Uniunii Europene, precum şi la actele de revizuire a tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, se stabileşte de Parlament prin lege organică.

(2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte acte juridice cu caracter obligatoriu ale Uniunii Europene au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare”.

Magistraţii Curţii Constituţionale a Republicii Moldova au confirmat pe 31 octombrie rezultatul referendumului privind aderarea la Uniunea Europeană.

Comisia Electorală Centrală declarase în 25 octombrie că referendumul din 20 octombrie a fost valabil, prezenţa la urne fiind de 50,72%.

Cetăţenii moldoveni au răspuns la întrebarea „Susţineţi modificarea Constituţiei în vederea aderăƒrii Republicii Moldova la Uniunea Europeană?”. Pentru „Da” au fost 749.719 din cele 1.488.878 de voturi valabile, iar pentru „Nu” 739.155 de voturi.

Referendumul a fost organizat la iniţiativa preşedintei Republicii Moldova, Maia Sandu. Iniţiativa de revizuire a Constituţiei a fost semnată de 46 de deputaţi şi a fost avizată de Curtea Constituţională.

Scor preliminar strâns la referendumul din Republica Moldova: DA 50,08% și NU 49,92%

La referendum alegătorii au avut de răspuns la întrebarea: Susțineți modificarea Constituției în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană?
Până în această dimineață, la ora 9, au fost prelucrate 98,42% dintre procesele verbale, la referendumul republican constituțional. Un procent de 50,08% dintre moldoveni au spus Da, iar împotriva aderării la UE au spus Nu 49,92%, transmite IPN.

Legea se va considera adoptată, dacă pentru aceasta vor vota majoritatea cetățenilor care participă la referendum.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

DNSC: Până la ora 13:00, nu s-au înregistrat atacuri cibernetice relevante

Toate serviciile site-ului Autorității Electorale Permanente sunt 100% disponibile Coordonatorul Direcţiei Comunicare, Marketing şi Media al Directoratului Naţional pentru Securitate Cibernetică (DNSC), Mihai Rotariu a...

DNSC: Până la ora 13:00, nu s-au înregistrat atacuri cibernetice relevante

Toate serviciile site-ului Autorității Electorale Permanente sunt 100% disponibile Coordonatorul Direcţiei Comunicare, Marketing şi Media al Directoratului Naţional pentru Securitate Cibernetică (DNSC), Mihai Rotariu a...

Marcel Ciolacu: Românii au de ales astăzi între stabilitate și haos

Președintele demisionar al PSD a spus că a ales ca România să fie în continuare în spațiul Schengen, în UE și în NATO  Premierul Marcel...
Ultima oră
Pe aceeași temă