8.5 C
București
duminică, 17 noiembrie 2024
AcasăInternaționalErdogan acuză Israelul că pregătește un „genocid” în Liban

Erdogan acuză Israelul că pregătește un „genocid” în Liban

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a acuzat sâmbătă Israelul că pregăteşte un „genocid” în Liban, denunţând „atacuri brutale” împotriva Hezbollah care au costat vieţile a sute de civili, relatează AFP.

„Libanul şi poporul libanez sunt noua ţintă a politicii de genocid, ocupaţie şi invazie dusă de Israel din 7 octombrie”, a afirmat preşedintele turc într-un mesaj publicat pe reţeaua de socializare X.

„Ca urmare a atacurilor brutale ale Israelului, mulţi libanezi, între care copii, au fost ucişi în ultima săptămână. Nicio persoană cu conştiinţă nu poate accepta, scuza sau justifica un astfel de masacru”, a scris şeful statului turc.

Liderul turc nu a comentat moartea liderului Hezbollah, Hassan Nasrallah, ucis vineri într-o lovitură israeliană în apropiere de Beirut.

Erdogan, care de luni de zile acuză armata israeliană de comiterea unui „genocid” împotriva poporului palestinian în Fâşia Gaza, cere în mesajul său să înceteze „încercările Israelului de a-şi extinde politica fără sens (. . .) în Liban şi alte ţări din regiune”.

La tribuna ONU, preşedintele turc a acuzat marţi Israelul „că atrage întreaga regiune în război”.

Premierul irakian Mohamed Chia al-Soudani a condamnat, de asemenea, sâmbătă asasinarea de către Israel a liderului mişcării islamiste libaneze Hezbollah, Hassan Nasrallah, apreciind că este o „crimă” care „a depăşit toate liniile roşii”.

La rândul lor, rebelii houthi din Yemen au declarat că asasinarea de către Israel a liderului Hezbollah, Hassan Nasrallah, în suburbiile sudice ale Beirutului, „le va întări determinarea”.

Hezbollah este cea mai influentă dintre formaţiunile „axei rezistenţei” promovate de Iran împotriva Israelului, reunind mişcarea palestiniană Hamas, rebelii houthi din Yemen şi grupuri irakiene, notează AFP.

Turcia acuză Israelul de destabilizarea întregii regiuni după atacurile din Liban

Turcia a acuzat luni Israelul că prin atacurile sale militare din Liban a „intrat într-o nouă fază” care „va duce întreaga regiune la haos”, după o intensificare a loviturilor împotriva Hezbollah, transmite dailymail.co.uk.
„Atacurile Israelului în Liban marchează o nouă fază în dorinţa sa de a duce întreaga regiune la haos”, a afirmat Ministerul turc de Externe într-un comunicat.

Ministerul libanez al Sănătăţii a anunţat că 356 de persoane, printre care 24 de copii, au fost ucise şi peste 1.240 rănite în atacurile israeliene de luni în sudul şi estul Libanului, cel mai grav bilanţ în aproape un an de violenţe.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Hezbollah a lovit o sinagogă din orașul israelian Haifa

Armata israeliană a anunţat sâmbătă că o sinagogă a fost lovită de o salvă "semnificativă" de rachete lansate de mişcarea islamistă libaneză Hezbollah asupra...

Infotrafic: Avertisment de ceață densă în 14 județe ale țării

ANM a emis mai multe coduri galbene de ceață densă, ghețuș și chiciură Centrul Infotrafic a transmis, printr-un comunicat, că „Se circulă în condiţii de...

Atac masiv al rușilor cu 120 de rachete și 90 de drone asupra Ucrainei

Au fost explozii în mai multe orașe, inclusiv la Kiev, soldate cu cel puțin cinci morți și 15 răniți A fost una dintre cele mai...
Ultima oră
Pe aceeași temă