Elevii din învățământul preuniversitar care demonstrează rezultate academice excepționale vor putea promova doi ani de studii într-un singur an școlar, potrivit unui ordin publicat miercuri în Monitorul Oficial.
Programul este destinat elevilor capabili să facă față cerințelor suplimentare, integrându-se într-o clasă cu colegi mai mari ca vârstă.
Criterii de eligibilitate și etapele selecției
Programul poate fi accesat o singură dată pe parcursul fiecărui ciclu educațional (primar, gimnazial, liceal) și exclude clasele de început de ciclu.
Pentru învățământul primar, elevii pot începe acest proces din clasa a III-a, cu respectarea următoarelor criterii:
- Clasele a III-a și a IV-a: calificativ „Foarte bine” la toate disciplinele și la purtare în anul școlar anterior.
- Nivel gimnazial și liceal: media generală 10 la toate disciplinele și la purtare în anul precedent.
- Test interdisciplinar: punctaj de cel puțin 80% din totalul punctajului pentru curriculumul clasei anterioare.
Cum se desfășoară programul accelerat
Elevii trebuie să participe la cel puțin 50% din cursurile anului curent și 40% din cursurile celui de-al doilea an de studiu, conform unui plan personalizat de învățare elaborat de o comisie de monitorizare. Aceștia beneficiază de studiu individual și consultații cu profesorii clasei.
Evaluarea include forme curente și sumative, iar elevii susțin teste periodice pentru încheierea situației școlare.
În plus, metodologia prevede o evaluare periodică în timpul și la finalul modulelor de studiu.
Părintele sau reprezentantul legal al elevului poate solicita modificarea programului, printr-o cerere adresată Consiliului profesoral.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube.