Elevii din învățământul preuniversitar acreditat pot beneficia, pe tot parcursul anului calendaristic, de bilete și abonamente de călătorie gratuite, conform reglementărilor CFR Călători. Într-un comunicat recent, compania feroviară a reamintit condițiile pentru obținerea acestora.
Elevii au dreptul la bilete gratuite pentru călătorii interne pe toate categoriile de trenuri (R, IR, IC), la clasa a 2-a, și la tariful de rezervare gratuit pentru trenurile care necesită rezervare.
De asemenea, aceștia pot obține abonamente lunare cu număr nelimitat de călătorii gratuite, tot la clasa a 2-a. Totuși, pentru călătoriile la clasa superioară sau în vagoane de dormit și cușetă, elevii trebuie să plătească diferențele tarifare și tariful de rezervare.
Facilitățile de călătorie gratuite sunt valabile până pe 30 septembrie 2024, conform vizei anului școlar 2023/2024.
Elevii care au indicat „an terminal” pe carnet nu vor beneficia de aceste facilități după 9 septembrie 2024.
Începând cu 1 octombrie 2024, facilitățile vor fi acordate doar pe baza documentelor vizate pentru anul școlar 2024/2025.
Biletele de călătorie gratuite pot fi obținute de la casele de bilete CFR Călători, agențiile de voiaj, personalul de tren, automatele de bilete sau online, după confirmarea calității de elev.
Confirmarea se face o singură dată pe an, iar elevii trebuie să prezinte carnetul sau legitimația de elev vizată, adeverința de la unitatea de învățământ sau adeverința colectivă pentru călătoriile în grup.
Pentru emiterea biletelor și abonamentelor, sunt necesare documentele specificate de H.G. nr. 810/2023, iar alte tipuri de adeverințe nu sunt acceptate.