5.9 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024
AcasăSocialAdministratieELCEN îl acuză pe Nicușor Dan că minte

ELCEN îl acuză pe Nicușor Dan că minte

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a declarat joi, 23 mai, într-o conferință de presă că lipsa apei calde în mai multe sectoare din București se datorează funcționării cu doar două CET-uri ale Electrocentrale București (ELCEN), însă furnizorul de agent termic susține că edilul-șef minte.

FALS! Primarul General cunoaște situația reală, totuși induce intenționat în eroare opinia publică. Iată poziția ELCEN:

  • Primarul General Nicușor Dan transmite informații false cu scopul de a deturna atenția opiniei publice de la problema reală: PMB/Termoenergetica continuă să nu plătească datoriile curente. Astăzi datoria către ELCEN a ajuns la peste 1 miliard de lei.
  • Pe perioada verii, în fiecare an, de aprox 20 de ani, energia termică se produce din două CET-uri. Pe baza solicitării Termoenergetica, în funcție de temperaturile exterioare, ELCEN trece de la regimul de funcționare de iarnă la regimul de funcționare de vară, fapt ce presupune funcționarea a două CET-uri din cele patru.
  • Termoenergetica nu solicită furnizarea de agent termic din toate cele 4 CET-uri, fiindcă necesarul de energie termică doar pentru prepararea apei calde (nu și a căldurii) este scăzut pe perioada verii. Primarul General cunoaște aceste detalii, întrucât Termoenergetica se află în subordinea PMB. 
  • Cele două CET-uri care se află în funcțiune în acest moment – CET București Vest și CET București Sud – acoperă fără probleme necesarul de energie termică pentru asigurarea apei calde către locuitorii capitalei. ELCEN livrează agent termic în conformitate cu parametrii solicitați de Termoenergetica.
  • ELCEN are în prezent disponibilitate de a livra agent termic din toate cele 4 CET-uri dacă PMB/Termoenergetica solicită acest lucru. Primarul General cunoaște foarte bine faptul că dacă în regim de vară ar funcționa toate cele 4 CET-uri simultan, s-ar produce mult mai mult decât necesarul de agent termic de care Termoenergetica are nevoie pentru termoficare.
  • Anual, de aprox. 20 de ani, pe perioada verii, ELCEN derulează un program de mentenanță și reparații ale utilajelor energetice, stabilit de comun acord cu Termoenergetica încă de la începutul anului, ce are drept scop executarea principalelor lucrări ce trebuie efectuate în mod regulat pentru a asigura funcționarea eficientă a CET-urilor în sezonul rece, fără riscuri și provocări majore. Reviziile anuale din timpul verii nu indisponibilizează CET-urile respective și nu afectează sub nicio formă furnizarea apei calde către locuitorii capitalei. Acestea sunt efectuate tocmai pentru ca bucureștenii să nu aibă de suferit.
  • ELCEN nu poate fi făcută responsabilă de starea avansată de degradare a conductelor de termoficare aflate în grija Primăriei Municipiului București, de pierderile din rețea, de avariile frecvente, de lipsa apei calde și neplata datoriilor curente. Incapacitatea Primarului General de a gestiona situația gravă a termoficării din București nu poate fi pusă în sarcina ELCEN. E nevoie de asumare, de respectare a angajamentelor PMB privind plata datoriilor și de implementarea unor soluții clare și eficiente.
  • Subliniem încă o dată faptul că datoriile PMB/Termoenergetica față de ELCEN la acest moment sunt de peste 1 miliard de lei, situație ce pune în pericol furnizarea agentului termic, crescând riscul major de compromitere a întregului sistem de termoficare din București.
  • În ciuda dificultăților majore provocate de neplata serviciilor furnizate de ELCEN către Termoenergetica și a datoriilor acumulate din cauza faptului că Primăria Municipiului București nu plătește la timp subvenția, ELCEN continuă să livreze agent termic pentru prepararea apei calde pentru locuitorii din București”, transmite ELCEN, printr-un comunicat de presă remis cotidianului național ROMÂNIA LIBERĂ.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă