Fostul portar al lui Ajax Amsterdam, Edwin van der Sar, încă internat la terapie intensivă după o hemoragie cerebrală suferită vineri, se află într-o stare stabilă, dar încă îngrijorătoare, a anunţat fostul său club sâmbătă, scrie AFP, potrivit agerpres.ro.
Fostul jucător de la Ajax şi Manchester United, în vârstă de 52 de ani, se afla în vacanţă pe o insulă din Croaţia când s-a simţit rău.
„Edwin van der Sar este încă la terapie intensivă în acest moment. Starea lui este stabilă, dar încă îngrijorătoare”, a indicat Ajax într-un comunicat, sâmbătă.
„Familia Van der Sar, la fel ca Ajax, este recunoscătoare şi foarte emoţionată pentru numeroasele mesaje de sprijin”, se adaugă în comunicat.
Edwin van der Sar, aflat acum la terapie intensivă, a renunțat la postul de conducere din fruntea clubului Ajax Amsterdam
Van der Sar a părăsit postul de director general al lui Ajax Amsterdam în luna mai, post pe care îl ocupa din 2016, după cel mai prost sezon al clubului din ultimii 14 ani, „lăncierii” încheind pe locul trei în prima liga olandeză, în spatele lui Feyenoord Rotterdam şi PSV Eindhoven.
Considerat unul dintre cei mai buni portari ai tuturor timpurilor, Van der Sar a jucat pentru Ajax între 1990 şi 1999, câştigând Liga Campionilor în 1995.
Apoi a câştigat din nou Liga Campionilor în 2008, cu Manchester United, după perioade la Juventus Torino şi Fulham.
Ajax Amsterdam l-a transferat pe Giovanni Manson
Echipa olandeză a avut nevoie de ajutorul forului mondial, pentru că atât clubul brazilian, cât şi federaţia braziliană au blocat transferul, informează Ajax într-un comunicat.
Brazilienii au considerat că acţiunea clubului Ajax contravine normelor FIFA, care stipulează că clubul formator are prioritate în oferirea primului contract profesional. Manson a refuzat însă contractul şi a acceptat oferta de la Ajax.
FIFA a dat undă verde transferului şi a impus plata sumei de 500.000 de euro către Santos, pentru acoperirea cheltuielilor de formare.
Manson a semnat un contract până în vara anului 2024.
Este al doilea jucător brazilian transferat de Ajax în ultimele două săptămâni, după Antony Matheus dos Santos (15,75 milioane euro) de la Sao Paulo.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!