-1.5 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăEconomieEconomie internăDupă taxe mai mari pe sucuri. Cartofii prăjiți și mâncărurile fast-food, mai...

După taxe mai mari pe sucuri. Cartofii prăjiți și mâncărurile fast-food, mai scumpe. Un român consumă 100 de kilograme de cartofi pe an

Cartofii, aliment de bază, s-au scumpit, astfel că prețul lor aproape s-a dublat față de anul trecut, la fel și prețul uleiului, iar cei care consumă produse de tip fast-food au ajuns să facă compromisuri. Situația este la fel în întreaga lume, unde inflația a cunoscut cifre record.

Dacă ne raportăm la țara noastră, potrivit datelor Institutului Național de Statistică, în topul scumpirilor produselor alimentare din ultimul an sunt uleiul cu 52%, și cartofii cu 41%. Cunoscutele lanțuri de fast-food care vând zilnic cantități mari de cartofi prăjiți au operat anul acesta scumpiri chiar și de 3 ori, iar per total o porție de cartofi prăjiți costă și cu 2 -3 lei mai mult față de anul trecut. Doar că din cauza secetei și a producției mai mici, prețurile vor continua să crească, ceea ce înseamnă că o porție de cartofi prăjiți servită la restaurant va fi o adevărată delicatesă din cauza costului.

România nu își poate procura din producție proprie tot necesarul de consum, anunță producătorii de cartofi. În ultimii 30 de ani, fără sprijin, cultura cartofului a ajuns să nu mai fie rentabilă, așa că fermierii au fost încurajați să cultive rapiță, porumb sau grâu.  

Piața cartofului este fluctuantă la nivel european și mondial. Dacă în România, prețul la producător este de 1,10 lei, în state din Vest ajunge, probabil, la 1,30-1,40 lei, la care se adaugă transportul, care crește și mai mult costul. 

Dacă nu vom lua măsuri pentru această cultură, pentru acest aliment de bază, vom ajunge să fim dependenți 100% de importurile de cartofi”, a atenționat Romulus Oprea, președintele Federației ”Cartoful”. 

Potrivit cifrelor oficiale, fiecare român consuma într-un an aproape o sută de kilograme de cartofi – o cantitate uriașă. De altfel, nutriționiștii au avertizat asupra pericolelor din cauza excesului de cartofi. Astfel obiceiurile românilor de a consuma în conbinație cu cu pâine sau cu paste, cu orez, contribuie la creșterea în greutate.

cartofi prăjiți

În țara noastră, tot din cauza combaterii obezității de la 1 august, taxa pe băuturile carbogazoase au fost majorate de la 9 la 19%, ceea ce înseamnă o scumpire de 1-2 în plus la o sticlă de suc sau bere cu fructe. De altfel, în timp ce românii se tem de o posibilă criză alimentară, avem în paralel și obezitatea, iar potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, peste 58% dintre adulți au probleme de obezitate.

Cartofii prăjiți, mai scumpi în toată Europa

Scumpiri au avut loc în toată Europa, în mare parte și cu 30 la sută față de anul trecut, iar producătorii și comercianții spun că fac eforturi pentru a ține prețurile sub control.

„Cred că în 2022 am avut deja una-două majorări ale prețului, de 10 sau 15 cenți pentru un con de cartofi. Nu suntem obișnuiți cu astfel de creșteri. Cred că ar putea apărea și o a treia majorare. Este foarte greu de acceptat că un produs atât de personal pentru belgieni – cartofii săi prăjiți – se va scumpi”, spune Bernard Lefevre, președintele Asociației Producătorilor de Cartofi din Belgia.

Oamenii nu se lasă descurajați și spun că vor consuma cartofi prăjiți în continuare, chiar dacă nu zilnic.

„Mâncăm de plăcere, nu în fiecare zi. Poate că prețurile au crescut, dar asta nu ne va împiedica să ne bucurăm de ei”, a spus un client belgian.

În concluzie, scumpirile venite pe fondul secetei ar putea modifica consumul la nivel global. Oamenii nu se mai pot baza nici pe cartofi care s-au scumpit cel mai mult, iar uleiul este de altfel un aliment care este din ce în ce mai greu de găsit ca urmare a producției scăzute de floarea soarelui și a faptului că Ucraina, unul dintre furnizorii de bază ai seminței de floarea soarelui, nu poate exporta la capacitate maximă.

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Senatorii și deputații, convocați luni pentru alegerea președinților Camerelor: Pas decisiv înaintea formării noului Guvern

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că, imediat după finalizarea alegerilor în Parlament, va face o nominalizare pentru funcția de prim-ministru Parlamentarii României au fost convocați...

Senatorii și deputații, convocați luni pentru alegerea președinților Camerelor: Pas decisiv înaintea formării noului Guvern

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că, imediat după finalizarea alegerilor în Parlament, va face o nominalizare pentru funcția de prim-ministru Parlamentarii României au fost convocați...

Tanczos Barna, viitor ministru de Finanțe și vicepremier: Vom întări economia și reconsolida finanțele țării

Barna a promis predictibilitate, credibilitate și o abordare rațională a politicilor fiscal-bugetare Tanczos Barna, propus de UDMR pentru funcția de ministru al Finanțelor și vicepremier,...
Ultima oră
Pe aceeași temă