3 C
București
marți, 21 ianuarie 2025
AcasăSportFotbalDouă victorii și un egal, bilanțul serii în Conference League pentru echipele...

Două victorii și un egal, bilanțul serii în Conference League pentru echipele românești

Cele trei formații din România care au evoluat, joi seara, în prima manșă a turului al doilea din preliminariile Europa Conference League au obținut două victorii (Sepsi OSK și Farul) și un rezultat de egalitate (CFR Cluj).

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe s-a impus cu scorul de 2-0 în fața bulgarilor de la TSKA Sofia, în deplasare, pe Stadionul Bulgarska Armia din Sofia.

Golurile covăsnenilor au fost marcate de Păun și Varga, în minutele 68, respectiv 81, după grave greșeli ale portarului brazilian Gustavo Busatto. Partida se putea încheia cu o diferenţă şi mai mare de scor, însă Vitalie Damaşcan (88) şi Branislav Ninaj (89) au trimis în bară.

Campioana României, Farul Constanţa, a trecut de FC Urartu cu scorul de 3-2, la Ovidiu. Marinarii au punctat prin Tudor Băluţă (27), Adrian Mazilu (45+4) şi Ionuţ Larie (90+5), în timp ce golurile armenilor au fost reușite de Artem Maksimenko (23) şi Ivan Zotko (38).

CFR Cluj a terminat la egalitate cu formaţia turcă Adana Demirspor, scor 1-1, în partida disputată pe Stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” din Cluj-Napoca. Spaniolul Jefte Betancor (6) a marcat pentru gazde, în timp ce golul turcilor a fost reuşit de francezul Benjamin Stambouli (77).

Manșele retur sunt programate pentru data de 3 august.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Randamentele titlurilor de stat pe 10 ani depășesc 8%: De ce crește costul împrumuturilor Ministerului Finanțelor?

Randamentele la titlurile de stat în lei cu scadența pe 10 ani au urcat peste pragul de 8%, rata de referință (fixing) stabilită de...

Maia Sandu: Ajutor financiar substanțial pentru Transnistria, doar după retragerea trupelor ruse

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că sprijinul financiar semnificativ pentru regiunea separatistă Transnistria va fi posibil numai dacă trupele ruse se retrag...

Sfaturi pentru călătorii confortabile și sigure către aeroport

Planificarea unei călătorii către aeroport în ziua zborului este esențială pentru a începe vacanța sau călătoria de afaceri cu dreptul. Un drum confortabil și fără...
Ultima oră
Pe aceeași temă