3 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăSocialJustițieDouă persoane găsite vinovate pentru trafic de minori vor sta cinci ani...

Două persoane găsite vinovate pentru trafic de minori vor sta cinci ani la închisoare

Două persoane acuzate de trafic de minori vor sta în următorii cinci ani în spatele gratiilor, la închisoare, şi vor trebui să plătească victimei o despăgubire morală în valoare de 5.000 de euro, conform unei decizii luate de magistraţii Curţii de Apel Iaşi.

Decizia este definitivă.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Iaşi au dispus trimiterea în judecată sub control judiciar a doi inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori.

„În perioada aprilie – mai 2019, cei doi inculpaţi au recrutat prin inducere în eroare (cu promisiunea că va fi angajată în calitate de bonă) şi profitând de starea de vădită vulnerabilitate în care se afla (provenind dintr-un centru de plasament), o persoană vătămată minoră (în vârstă de 17 ani), în vederea exploatării acesteia prin obligarea la practicare prostituţiei. Aceştia au ademenit persoana vătămată în locuinţa lor din municipiul Iaşi, unde au obligat-o, inclusiv prin recurgerea la violenţă fizică, să accepte să fie fotografiată în vederea realizării unui profil pe site-urile de escorte pentru a atrage potenţiali clienţi şi, ulterior, au forţat-o pe aceasta să întreţină relaţii sexuale contra unor sume de bani care au fost însuşite în totalitate de inculpaţi”, se menţionează într-un comunicat remis presei de DIICOT, potrivit agerpres.ro.

Două persoane vinovate de trafic de minori vor sta cinci ani la închisoare după ce un client a realizat că persoană vătămată era victima acestora

Conform sursei citate, activitatea infracţională a inculpaţilor a fost descoperită în urma unui apel la 112 al unui client care a realizat faptul că persoana vătămată era o victimă a traficului de persoane.

Dosarul a fost înaintat spre soluţionare Tribunalului Iaşi. Iniţial, instanţa de judecată a dispus achitarea traficanţilor de minori, dar procurorii DIICOT au contestat decizia magistraţilor.

„Prin sentinţa penală nr. 508 din 18.11.2021 a Tribunalului Iaşi, s-a dispus achitarea celor 2 inculpaţi în temeiul art. 16 alin. 1 lit. c din Codul de procedură penală, reţinându-se că fapta nu ar fi fost comisă de inculpaţi. Împotriva sentinţei, DIICOT Iaşi a formulat calea de atac a apelului”, se menţionează în comunicatul de presă.

Aceeaşi sursă precizează că prin decizia penală nr. 849 din 03.11.2022, Curtea de Apel Iaşi a admis apelul DIICOT Iaşi şi a dispus condamnarea ambilor inculpaţi la o pedeapsă de 5 ani închisoare cu executare, fiecare, fiindu-le interzis dreptul de a comunica sau de a se apropia de persoana vătămată.

Prin aceeaşi decizie, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la ambii inculpaţi şi obligarea acestora la plata de despăgubiri în cuantum de 5.000 de euro pentru daunele morale cauzate persoanei vătămate.

Giurgiu: Şase persoane reţinute pentru trafic de minori

Mama uneia dintre fete a sesizat organele de urmărire penală întrucât fata ei pleca deseori de acasă, venea la ore târzii, nu mai ajungea la şcoală şi niciodată nu îi cerea bani, însă afişa o ţinută elegantă.

Potrivit unui comunicat de presă, de joi, al DIICOT, în 12 septembrie, mama unei fete de 15 ani din Giurgiu a sesizat organele abilitate că fiica ei, elevă în clasa a IX-a, ar putea fi victima infracţiunii de trafic de minori, în sensul că ar putea fi exploatată sexual prin practicarea prostituţiei, în scopul obţinerii unor foloase materiale, de către membrii unei familii din municipiul Giurgiu.

”Din datele deţinute, coroborate cu rezultatul verificărilor şi investigaţiilor efectuate, a rezultat faptul că un număr de 6 inculpaţi au constituit un grup infracţional organizat creat pe relaţii de familie, în vederea obţinerii unor sume importante de bani prin identificarea, recrutarea, racolarea şi ulterior exploatarea sexuală prin practicarea prostituţiei, a unor minore, inclusiv a minorei în vârstă de 15 ani, atât pe raza municipiului Giurgiu cât şi pe raza municipiului Bucureşti şi a altor judeţe. Totodată în cauză au rezultat indicii cu privire la faptul că inculpaţii ar fi procurat minorei, prin activităţi ilegale, o carte de identitate prin care să ateste că aceasta este majoră, cu scopul de a o transporta ilegal în afara României, pentru practicarea prostituţiei intr-una din ţările europene”, se arată în comunicat.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă