Două persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 14 au fost rănite sâmbătă în explozia produsă într-un autobuz într-un cartier şiit din Kabul, capitala Afganistanului, o ţară în care majoritatea populaţiei este sunnită, a indicat poliţia, potrivit AFP, conform agerpres.ro.
Purtătorul de cuvânt al poliţiei din Kabul, Khalid Zadran, a declarat că explozia a avut loc în cartierul Dasht-e-Barchi, o enclavă a comunităţii musulmane şiite Hazara, istoric oprimată.
„Conform primelor informaţii, din păcate, doi civili de la bordul autobuzului şi-au pierdut viaţa, iar alţi 14 au fost răniţi şi spitalizaţi”, a indicat Zadran într-un comunicat.
În noiembrie, şapte persoane au fost ucise în explozia produsă într-un autobuz în Dasht-e-Barchi, revendicată de gruparea jihadistă Statul Islamic, care îi consideră pe şiiţi drept eretici.
Numărul atentatelor cu bombă şi atentatelor sinucigaşe în Afganistan s-a diminuat considerabil de când talibanii au pus capăt insurecţiei lor după ce au preluat puterea în august 2021, înlăturând guvernul susţinut de SUA.
Cu toate acestea, o serie de grupuri armate, inclusiv ramura regională a Statului Islamic, rămân încă o ameninţare, notează AFP.
VIDEO: Dramă la Kabul – Șase persoane au murit în urma unei explozii unui liceu
Locuitorii spălau petele de sânge uscat și curățau resturile de sticlă spartă după ce trei explozii au zguduit un liceu din vestul Kabulului, ucigând cel puțin șase persoane și rănind mai mulți copii, potrivit oficialilor afgani din domeniul securității și sănătății.
Mulți locuitori din cartier aparțin comunității șiiți Hazara, o minoritate etnică și religioasă frecvent vizată de grupările militante sunnite, inclusiv de Statul Islamic.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!