21.8 C
București
duminică, 29 septembrie 2024
AcasăȘtirile zileiDouă femei din Botoșani au contractat 153 de credite cu documente fictive

Două femei din Botoșani au contractat 153 de credite cu documente fictive

Potrivit sursei citate, cele două femei, de 41 şi, respectiv, 48 de ani, dintre care una angajată a unei societăţi de creditare iar cealaltă broker de asigurări, au încheiat, în perioada 2015-2018, un număr de 153 de contracte de creditare pe numele unor persoane fizice, folosind fără drept datele personale ale acestora şi fără ca respectivele persoane să aibă cunoştinţă despre acest fapt, în vederea obţinerii unor foloase patrimoniale injuste.

Ulterior, femeile şi-au însuşit sumele de bani obţinute în urma contractelor de creditare, pe care le-au semnat în fals.

‘În cauză s-a dispus începerea urmăririi penale sub aspectul comiterii infracţiunilor de înşelăciune în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals în formă continuată’, a precizat Carp.

Pentru a proba activitatea infracţională a celor două femei, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul IPJ Botoşani, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani, au pus, miercuri, în aplicare trei mandate de percheziţie domiciliară.

Cu ocazia percheziţiilor au fost identificate şi ridicate în vederea continuării cercetărilor două laptopuri, mai multe telefoane mobile şi cartele telefonice, ştampile falsificate, precum şi alte bunuri cu privire la care există suspiciunea rezonabilă că au fost folosite la comiterea infracţiunilor.

Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională depăşeşte suma de 1.250.000 de lei.

Cele două femei sunt cercetate în stare de libertate.

Cele mai citite

Echipele Apa Nova, pregătite să intervină în caz de posibile acumulări de apă

Ca urmare a avertizărilor meteorologice emise de Administrația Națională de Meteorologie, care preconizează ploi abundente în zilele următoare, inclusiv în Municipiul București, există riscul...

Armata israeliană a lovit din nou fieful Hezbollah din Beirut

Armata israeliană a anunţat sâmbătă după-amiază o nouă lovitură asupra fiefului Hezbollah din Beirut, la o zi după un puternic bombardament asupra cartierului general...

Volkswagen își revizuiește din nou prognozele anuale din cauza performanțelor slabe și a condițiilor economice dificile

Volkswagen a anunțat vineri o revizuire negativă a previziunilor sale anuale, marcând a doua ajustare în mai puțin de trei luni. Această decizie a...
Ultima oră
Pe aceeași temă