8.7 C
București
vineri, 24 ianuarie 2025
AcasăPoliticăDoliu pentru un premier al României

Doliu pentru un premier al României

Mama primului premier de dreapta al unui partid istoric al României, după revoluția din decembrie 1989, Victor Ciorbea, a murit astăzi la vârsta de 84 de ani.

„Cu profundă durere si tristețe vă înștiințez că, azi , mama mea, Eugenia Ciorbea, a plecat dintre noi. Înmormântarea va avea loc vineri, la Biserica din Ponor, Județul Alba. Dumnezeu să o odihnească în pace!”, este mesajul transmis de Victor Ciorbea pe Facebook.

Fostul premier Victor Ciorbea este originar din comuna Ponor, județul Alba, o așezare cu o veche tradiție moțească, zonă ce a scăpat de brutala colectivizare comunistă de după anul 1948.

Victor Ciorbea a absolvit Facultatea de Drept din Cluj în 1979, fiind singurul şef de promoţie pe ţară din perioada comunistă de la facultăţile de drept şi ştiinţe sociale fără să fie membru PCR, terminând cu nota 10. S-a specializat în drept civil la Facultatea de Drept din Bucureşti (cursuri postuniversitare) şi apoi şi-a luat doctoratul cu „Summa cum laude“. El a a fost judecător specializat în cauze civile la Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, timp de cinci ani, apoi a activat în Direcţia Judiciară pentru Cauze Civile din Parchetul General. Din 1984 şi-a şi început activitatea didactică la Facultatea de Drept din Bucureşti, transferul efectiv realizându-se în 1988, când a fost promovat asistent, apoi lector.

A fost premier în perioada 1996-1998, fiind membru PNŢCD, dar și primar al Bucureștilor 6 luni în 1996.

Victor Ciorbea a fost alături de mama lui în ultimele săptămâni de viață.

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Propunere de modificare a Constituției SUA: Trump ar putea candida pentru un al treilea mandat de președinte

Un membru republican al Camerei Reprezentanților a lansat joi o rezoluție care propune modificarea Constituției SUA, permițându-i fostului președinte Donald Trump — precum și...

Accident Cluj. Un bărbat a murit, iar altul a fost transportat la spital

Accident Cluj. Un grav accident rutier a avut loc în localitatea Mărtinești, implicând un singur autoturism și având consecințe tragice. Pompierii Detașamentului 1 Cluj-Napoca au...

Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni: Vreme mai caldă decât normalul perioadei

Meteorologii anunță temperaturi mai ridicate decât media obișnuită pentru finalul lunii ianuarie și mare parte din februarie, în toate regiunile țării. Potrivit Administrației Naționale de...
Ultima oră
Pe aceeași temă