-0.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăInternaționalDoliu în Bulgaria: Patriarhul Neofit a încetat din viață

Doliu în Bulgaria: Patriarhul Neofit a încetat din viață

Patriarhul Neofit, un teolog blând care a încercat să restabilească reputaţia bisericii ortodoxe bulgare, afectată de legăturile cu oamenii de afaceri şi poliţia secretă comunistă, a încetat din viaţă la vârsta de 78 de ani, a anunţat biserica miercuri seara, transmite AFP, potrivit agerpres.ro.

„După o lungă boală, Înalt Preasfinţitul Patriarh Bulgar şi Mitropolit al Sofiei Neofit, Arhiepiscopul Sfintei noastre Biserici Ortodoxe, a murit la Academia de Medicină Militară (VMA-Sofia) la ora 22:22, ca urmare a insuficienţei mai multor organe”, conform unui comunicat al bisericii.

Neofit a fost înscăunat în 2013 şi i-a succedat Patriarhului Maxim, care a condus biserica între 1971 şi până la moartea sa, în 2012.

Aproximativ 80% din populaţia Bulgariei de 6,8 milioane de persoane sunt creştini ortodocşi, dar reputaţia Bisericii Ortodoxe Bulgare a fost afectată după ce o comisie a unor istorici a arătat, în ianuarie 2012, că 11 din cei 15 episcopi ai săi au colaborat cu fosta poliţie secretă în epoca comunistă.

Bulgaria: Mitropolitul Chiril a fost găsit MORT

Mitropolitul Chiril al Varnei, fost patriarh interimar al Bisericii ortodoxe bulgare, a fost găsit mort marţi dimineaţă, procurorii stabilind că acesta s-a înecat, relatează site-ul Novinite.com, potrivit Mediafax.

Cadavrul a fost găsit pe o plajă a litoralului Mării Negre, în zona Trakata.

Procurorii au stabilit că mitropolitul a murit înecat.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Tanczos Barna, viitor ministru de Finanțe și vicepremier: Vom întări economia și reconsolida finanțele țării

Barna a promis predictibilitate, credibilitate și o abordare rațională a politicilor fiscal-bugetare Tanczos Barna, propus de UDMR pentru funcția de ministru al Finanțelor și vicepremier,...

Crin Antonescu recunoaște negocierile pentru candidatura la Președinție: Este o discuție complexă

Europarlamentarul PSD, Gabriela Firea, și-a exprimat sprijinul pentru candidatura lui Antonescu, lăudându-i experiența politică Fostul președinte al PNL, Crin Antonescu, a confirmat duminică, pentru Europa...

Marcel Ciolacu, despre Radu Marinescu, propus ministru al Justiției: Un avocat cu multă experiență

Întrebat dacă știe că Marinescu a reprezentat un om de afaceri controversat, Ciolacu a recunoscut că nu a urmărit activitatea sa profesională Președintele PSD, Marcel...
Ultima oră
Pe aceeași temă