În urma confirmării a două cazuri de meningită meningococică la elevi din Baia Mare, autoritățile sanitare și educaționale au luat măsuri de prevenție drastice.
Doi elevi din Baia Mare au fost diagnosticaţi cu meningită
Astfel, în perioada 2-4 decembrie 2024, cursurile în unitățile de învățământ preuniversitar din municipiu se desfășoară online, cu excepția grădinițelor cu program prelungit, unde activitatea continuă fizic.
Decizia a fost luată în urma recomandărilor Direcției de Sănătate Publică (DSP) Maramureș, care a solicitat dezinfecția tuturor grădinițelor, școlilor și liceelor. Totodată, evenimentele pentru elevi, cum ar fi tradiționalul Bal al Bobocilor, au fost suspendate pentru a limita orice risc de răspândire a bolii.
Primul caz a fost semnalat la un elev de clasa a IX-a de la Liceul Tehnologic „George Barițiu”, internat ulterior la un spital din Cluj-Napoca.
Al doilea caz, raportat vineri seara, implică un elev de clasa a XII-a de la Colegiul Național „Gheorghe Șincai”, care se află sub tratament la Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie din Baia Mare.
Echipe mixte de la DSP Maramureș și personal medical școlar au intervenit prompt, identificând contacții direcți ai elevului din căminul în care locuia.
Acestora li s-a administrat chimioprofilaxie preventivă și au fost redirecționați către unitățile medicale specializate din Baia Mare și Vișeu de Sus.
De asemenea, DSP a dispus dezinfecția în termen de 24 de ore a sălilor de clasă, căminului studențesc și altor spații comune din instituțiile afectate.
DSP Maramureș face apel către părinți să monitorizeze atent starea de sănătate a copiilor și să se adreseze urgent medicului dacă apar simptome precum febră bruscă, cefalee severă, greață sau vărsături, redoare de ceafă (rigiditate) sau erupții cutanate peteșiale/purpurice.
Prin aceste măsuri, autoritățile încearcă să controleze răspândirea meningitei și să protejeze sănătatea elevilor. Comunitatea școlară este în alertă, iar părinții sunt îndemnați să colaboreze pentru a preveni alte cazuri.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!