Procurorii DNA vor redeschide urmărirea penală în dosarul care viza modul în care reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova au făcut controale înainte de 2021 la mai multe pensiuni şi crame din judeţ, printre care şi la Ferma Dacilor.
Potrivit portalului instanţelor de judecată, Tribunalul Militar Bucureşti a admis, joi, cererea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie de confirmare a redeschiderii urmăririi penale în acest dosar care vizează infracţiuni de abuz în serviciu, luare şi dare de mită.
„Constată legalitatea şi temeinicia soluţiei de redeschidere a urmăririi penale dispusă prin ordonanţa nr.2850/C/2023 din 28.12.2023 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, emisă în dos. nr. 64/P/2020 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiunile de corupţie săvârşite de militari cu privire la infracţiunile de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 Cod penal; luare de mită prev. de art. 289 alin. 1 Cod penal rap. la art. 7 lit. ‘c’ din Legea nr. 78/2000 şi dare de mită prev. de art. 290 alin. 1 Cod penal, rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 în legătură cu activitatea de control desfăşurată la datele de 10.07.2019 şi 12.07.2019. Confirmă redeschiderea urmăririi penale astfel cum aceasta a fost dispusă prin ordonanţa nr.2850/C/2023 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie din 28.12.2023 în urma infirmării ordonanţei de clasare nr.64/P/2020 din 21.03.2023. În baza art.275 alin.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă”, este decizia postată postată pe site-ul Tribunalului Militar Bucureşti.
Iniţial, ca intimaţi în această speţă erau fostul prim-adjunct al inspectorului-şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova Dumitru Elisei şi Cristina Chelba, fost inspector de prevenire din cadrul ISU Prahova, însă ulterior, conform datelor de pe portalul instanţelor de judecată, a apărut ca intimată în dosar şi Adelina Ilie, administrator al Fermei Dacilor.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!