5.9 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024
AcasăSocialDesignerul român Stephan Pelger a fost găsit mort în casă

Designerul român Stephan Pelger a fost găsit mort în casă

Designerul român Stephan Pelger, în vârstă de 43 de ani, a fost găsit mort în locuinţa sa din Sectorul 2 al Capitalei.

Poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 8 au fost sesizaţi, prin apel la 112, cu privire la faptul că într-o locuinţă, din Sectorul 2, se află o persoană decedată.

La faţa locului s-au deplasat poliţiştii, precum şi un echipaj medical care a constat decesul.

„În vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs decesul, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri. Trupul neînsufleţit urmează a fi transportat la INML în vederea efectuării necropsiei”, transmite Poliţia Capitalei.

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Economia României: Creștere modestă în 2025, dar optimism pe termen lung

Incertitudinea politică, deficitul bugetar scăpat de sub control și slăbiciunile structurale ale economiei vor continua să afecteze România. Cu toate acestea, impactul ar putea...

Economia României: Creștere modestă în 2025, dar optimism pe termen lung

Incertitudinea politică, deficitul bugetar scăpat de sub control și slăbiciunile structurale ale economiei vor continua să afecteze România. Cu toate acestea, impactul ar putea...

Atac terorist la târgul de Crăciun din Magdeburg: 2 morți și 68 de răniți

Vineri seară, târgul de Crăciun din orașul Magdeburg a devenit scena unui atac terorist care a zguduit întreaga țară. Un bărbat a intrat cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă