6.5 C
București
vineri, 20 decembrie 2024
AcasăArt & DesignDeniz Constantin - Vernisaj "Das Kapital: Distraction/ Destruction"

Deniz Constantin – Vernisaj „Das Kapital: Distraction/ Destruction”

O nouă expoziție din seria ‘self-made’ semnată de pictorul Deniz Constantin: „Das Kapital: Distraction/ Destruction”, are vernisajul joi 14 noiembrie, ora 18, în spațiul galeriei-atelier Bitolia 40, din București. 

Cunoscut deja în mediul artistic pentru apetitul său către interacțiunea informală și rebeliunea față de norme, artistul revine în spațiul public cu o expoziție ce urmează celor două de dată recentă – Turbo Kebab în noiembrie 2023 la București și Complexity of Confrontation din august 2024 de la Tirana, Albania.

Expoziția intitulată „Das Kapital: Distraction/ Destruction” continuă stilistica și linia de interogare artistică pe care Deniz Constantin o susține încă de la primele sale incursiuni în peisajul artistic: în mare parte auto-didact, artistul face o pictură exuberantă cromatic, cu ecouri din fovism și art brut, care tratează cu umor incisiv și ireverențios teme conjugate precum capitalismul, războiul sau solitudinea marilor aglomerări umane.

“Preocuparea cu capitalismul o am încă din facultate, întrucât am studiat sociologia. M-au interesat îndeosebi valorile agenților din capitalism, fenomenele de manipulare și comunicare, proiecțiile și opiniile oamenilor cu precădere din mediul urban. De când cu Covidul și cu războiul, interesul meu s-a accentuat, iar la asta a contribuit și faptul că generația mai tânăra (Gen Z), mi s-a părut că are o opinie mai critică despre capitalism. După o traumatică spitalizare, am înțeles că timpul meu limitat pe pământ este cel mai bine pus în slujba îmbinării celor două discipline în care am activat până acum: arta și sociologia. Așa a luat naștere proiectul Das Kapital: Distraction/ Destruction. Nu încerc să fiu neapărat militant sau un formator de opinie, deși arta mea pare a fi militantă, ci prin vocea mea încerc să dau glas celor care au la rândul lor ceva de spus, devenind eu o suprafață de proiecție pentru diversele opinii și contradicții aflate în societate.”

Expoziția reunește 35 de picturi în ulei pe pânză, realizate pe parcursul anului 2024, însoțite de o mini-anchetă despre capitalismul contemporan, cu video și fotografie. Artistul a declarat că își rezervă dreptul de a face un episod 2 al acestei expoziții, în anul 2025.

Vernisajul va cuprinde și elemente participative – care însă nu sunt obligatorii, în tradiția vernisajelor lui Deniz Constantin care se încadrează mai degrabă la categoria „happening-uri”.   

Cu prilejul acestui vernisaj, artistul va prezenta și primul său catalog tipărit, publicat în vara acestui an –  o ‘integrală’ a producției sale de pictură de la debutul din 2020 până în 2023.

Galeria din Intrarea Bitolia nr 40 este un spațiu artist-run, deschis unor întâlniri artistice neconvenționale, în urma cărora a luat ființă inclusiv Grup Brut, o mișcare prin care Deniz dorește să promoveze arta contemporană într-o manieră accesibilă, în afara contextelor instituționale consacrate. 

Deniz Constantin are în vedere faptul că “arta brută în România este subreprezentată, existând însă o ofertă prea mare în rândul unei arte ostentative tehnic și superficiale spiritual, chiar și printre tineri”. 
De aceea, el a înființat Grup Brut, “un grup dinamic ca și alcătuire, care se preocupă în primul rând cu expresia cât mai directă și sinceră”. 

Expoziția Das Kapital: Distraction/ Destruction  va fi deschisă în perioada 14 Noiembrie 2024 – 10 Ianuarie 2025. După vernisaj, expoziția va putea fi vizitată cu o programare telefonică prealabilă la 0751233399.

Deniz Constantin (n. 1984, București) a studiat sociologie la Universitatea din Zurich (2003-2006) și a lucrat o perioadă în publicitate și marketing digital precum și ca bucătar. În mare parte auto-didact, el și-a descoperit pasiunea pentru pictură în timpul unui voiaj în estul Asiei, în 2017 – 2020. A urmat și a întrerupt un stagiu de pictură la Academia de Arte din Barcelona (2020), parcurgând varii influențe artistice. În prezent este pictor full-time, cu șase expoziții personale la activ: The Solo Is the Only Reason Aliens Haven’t Destroyed Earth Yet, Apollo 111, București, 2020; Animal Farm, ArtHub București, 2021; Billionaires Stay în Space, Zpatiu, Chișinău, 2022, Curatoarea vine mâine, Bitolia 40, București, 2023; Complexity of Confrontation, Tirana, Albania, 2024; Das Kapital: Distraction/ Destruction, Bitolia 40, București, 2023 și o expoziție de grup, Turbo Kebab, Bitolia 40, București, 2023. În 2023 a anunțat înființarea Grup Brut, o mișcare prin care dorește să promoveze artă contemporană într-o manieră accesibilă, în afara contextelor instituționale consacrate. La granița intre ludic și tragic, pictura sa, exuberantă cromatic, cu ecouri din fovism și art brut, reflexivă sub aparența sa caricaturală, tratează cu umor incisiv și ireverențios teme și obsesii personale precum visul, capitalismul, războiul, bătrânețea, relațiile de dominație sau solitudinea marilor aglomerări umane. Se declara influențat de Matisse, Tala Madani, Peter Doig, Edvard Munch și ‘mulți alți’ artiști moderni sau contemporani. Trăiește și lucrează la București.

Contact:

deniz.coaca@gmail.com | 0751233399

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Ce este bariera de vapori și cum protejează structura casei tale

To provide the best experiences, we and our partners use technologies like cookies to store and/or access device information. Consenting to these technologies...

Adrian Câciu: „Nu avem downgrade de rating. Orice altă afirmație este fake-news”

Ratingul de țară al României a fost confirmat de Agenția Fitch la nivelul „BBB-”, fără o retrogradare, însă perspectiva a fost schimbată de la...
00:02:14

VIDEO. Avocatul lui Gisele Pelicot declară că aceasta este pregătită să facă față oricărui apel în procesul de viol

Gisele Pelicot „nu se teme” de un nou proces în cazul unui apel formulat de unul sau mai mulți condamnați din procesul violurilor de...
Ultima oră
Pe aceeași temă