Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut vineri, 29 iulie 2022, la Palatul Cotroceni, o alocuțiune în cadrul ceremoniei de decorare a unor personalități din Republica Federală Germania.
“Mă bucur că ne întâlnim astăzi pentru a onora activitatea dumneavoastră bogată și îndelungată în beneficiul cooperării româno-germane.
Relația cu Germania este una specială pentru România, cu valențe strategice, definită de o colaborare politică dinamică și fructuoasă și de o cooperare economică substanțială. Această relație se bazează, de asemenea, pe legături sociale și culturale puternice, cu o veche tradiție.
În contextul provocărilor multiple ale ultimilor ani, începând cu pandemia de COVID-19 și continuând cu războiul de agresiune declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei, am apreciat cu toții faptul că relația româno-germană și-a menținut soliditatea, iar parteneriatul nostru a continuat să se dezvolte.
Un exemplu elocvent în acest sens îl reprezintă dinamismul dialogului bilateral din anul în curs, și am în vedere vizita în România a Președintelui Frank-Walter Steinmeier, întrevederea pe care am avut-o cu Cancelarul Olaf Scholz la Bruxelles, vizita pe care am efectuat-o la Hof, în Bavaria, precum și alte întâlniri ministeriale derulate la Berlin și la București.
În acest cadru dinamic al relațiilor noastre, distincțiile oferite astăzi dumneavoastră reprezintă o recunoaștere a dedicării și a perseverenței cu care v-ați implicat în dezvoltarea relațiilor politice, economice, sociale și culturale româno-germane.
Stimate domnule Bernd Fabritius, Președinte al Federației Germane a Expulzaților și Președinte onorific al Asociației Sașilor Transilvăneni din Germania, ați ocupat, între aprilie 2018 şi aprilie 2022, funcția de Însărcinat al Guvernului federal pentru imigranți de origine germană și minorități naționale.
V-ați remarcat prin implicarea în numeroase proiecte politice, economice și culturale.
Subliniez, de asemenea, modul în care ați sprijinit parcursul european al României și ați promovat relațiile politice și economice româno-germane în cadrul îndelungatei dumneavoastră cariere în instituțiile Landului Bavaria, precum și în cele de la nivel federal, inclusiv ca membru în Bundestag.
Stimată doamnă Barbara Stamm, v-ați remarcat prin susținerea activă, inclusiv din poziția de Președinte al Parlamentului Bavariei, a relațiilor româno-germane și ați promovat activ dialogul nostru politic la nivelul landului Bavaria.
Ordinul „Meritul pentru Promovarea Drepturilor Omului și Angajament Social” recunoaște şi răsplătește implicarea dumneavoastră, începând din anul 1990, în proiectele sociale și umanitare desfășurate în România.
Reamintesc tuturor că, la inițiativa dumneavoastră, doamnă Stamm, a fost fondată, în 1991, Asociația „Bayerische Kinderhilfe Rumänien e.V.”, cu activitate în beneficiul copiilor şi al tinerilor instituționalizați din România.
În 2002, Asociația a fondat, împreună cu Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Fundația Bavaria-România pentru asistență socială, unde dumneavoastră, doamnă Stamm, ați fost copreședintă.
Stimate domnule Wolfgang Schramm, ca medic reputat, susțineți de 30 de ani proiecte de tratament pentru copiii bolnavi de diabet sau hemofilie din România.
Ordinul „Meritul pentru Promovarea Drepturilor Omului și Angajament Social” vă este conferit pentru implicarea activă în tratamentul copiilor din România prin intermediul Asociației „Bavarian Children’s Aid România”.
Sunt sigur că toți cei cărora le-ați aliniat suferința nu vă vor uita şi sper că vor urma exemplul dumneavoastră de dedicare şi profesionalism.
Stimate domnule Uwe-Volker Fabritius, v-ați implicat în mod deosebit în susținerea cooperării României cu autoritățile landului Bavaria, atât în cadrul activității pe care o desfășurați la Ministerul pentru Familie, Muncă și Afaceri Sociale al landului Bavaria, unde sunteți responsabil pentru susținerea acordată României de către autoritățile bavareze, cât și prin contactele avute cu reprezentanții comunității de români din Germania.
Ca membru în consiliile de administrație ale asociațiilor „Ajutor bavarez pentru copiii din România” și „Bavaria-România pentru Asistență Socială în România”, ați susținut activ proiecte sociale pentru copiii și persoanele cu dizabilități din România, v-ați remarcat printr-o activitate susținută de promovare a imaginii României în Germania, precum și în dezvoltarea relațiilor bilaterale româno-germane.
Doamnelor și domnilor,
Vă mulțumesc tuturor pentru efortul dumneavoastră personal, pentru implicarea și angajamentul social de care ați dat dovadă!
Vă felicit și vă doresc multă sănătate!”, transmite Președintele României.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!