Maestrul Florin Zamfirescu a făcut declarații uluitoare! Într-un interviu acordat cancan.ro, actorul în vârstă de 74 de ani, cunoscut pentru rolul Gigi Dumbravă din „Inimă de Țigan”, a afirmat că s-a plictisit de viața de pe Terra și simte că va veni momentul în care se va duce.
Florin Zamfirescu este unul dintre greii filmului și teatrului din România. El a jucat în roluri memorabile, dar de câțiva ani s-a retras. Acum, actorul se bucură de timpul liber alături de soția sa, dar și de realizările copiilor săi.
„Iau 20 de pastile pe zi!”
Întrebat cum stă cu sănătatea, mai ales că soția actorului este medic, Florin Zamfirescu a răspuns: „În aparență stau foarte bine, cu soția doctoriță, care are grijă de mine. Iau cam multe pastile pe zi, dimineața și seara. Cam 20.”
„Cam toate. Întreabă-mă ce nu am. Nu mai fumez de vreo cinci ani. Dar culmea, visez și acum că fumez. E iarba naibii tutunul. Dar… cât o mai fi. Eu m-am plictisit pe Terra. Am fost aici, mă simt bine, mă bucur de succesele oamenilor. Dar eu gata, m-aș cam duce,” a răspuns actorul când a fost întrebat ce afecțiuni are.
„De ce spuneți asta? Acum e momentul să vă bucurați de timpul liber”, îi sugerează reporterul.
„Uite că mă bucur, și am și timp liber. Am copiii foarte buni, Vlad e directorul Teatrului Bulandra. E regizor, are succese enorme, are sălile pline când joacă. S-a căsătorit acum, a doua oară. Ștefana e o minune. E actriță, e regizoare, e conferențiar la UNATC. Am fost la ea la clasă, mâine mă duc, din nou, că are examen, să o văd. Am și o minune de nepoți, unul e pianist, altul pictor, altul e toboșar, cel mic e înnebunit de matematică,” a mai spus actorul.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!