11 C
București
miercuri, 18 decembrie 2024
AcasăEconomieEconomie internăDeclarația ministrului de Justiție privind legea austerității

Declarația ministrului de Justiție privind legea austerității

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a declarat marţi că pe angajarea răspunderii, avizul Ministerului Justiţiei a fost unul favorabil, cu observaţii. ”E drept au fost destul de multe observaţii, făcute de aparatul tehnic, au fost înaintate Ministerului de Finanţe”, a mai spus Alina Gorghiu, ea precizând că acest aviz este unul consultativ.

Alina Gorghiu a afirmat despre asumarea răspunderii Guvernului pe pachetul de măsuri fiscale că ”vorbim de o procedură obişnuită”. 

”Hotărârea de Guvern 561/2009 ne dă nouă dreptul, MInisterului Justiţiei, să dăm aviz pe prooiectele de lege, pe ordonanţele de guvern venite pe circuit de la orice minister. Ca atare, trebuie să spun de la bun început că şi în cazul acestui aviz, ca şi în cazul celorlalte, Ministerul Justiţiei are atributul de a proteja Executivul sau ministerul iniţiator. Nu vrem să îl încurcăm, nu vrem să punem beţe în roate niciunei reforme”, a spus Gorghiu. 

Ministrul Justiţiei a menţionat că aproape de fiecare dată aceste avize includ observaţii şi pot fi favorabile fără observaţii, cu observaţii sau negativ, ceea ce se întâmplă destul de rar. 

”În cazul acesta, pe angajarea răspunderii, avizul Ministerului Justiţiei a fost unul favorabil, cu observaţii. E drept au fost destul de multe observaţii, făcute de aparatul tehnic, au fost înaintate nu Guvernului ci ministerului iniţiator, Ministerul de Finanţe”, a completat Gorghiu, precizând că ministrul Boloş a venit cu o formă îmbunătăţită în Guvern şi a integrat o parte din aceste observaţii venite de la Ministerul Justiţiei. 

”Astăzi, procedura a ajuns la Parlament, până în ora 13.00 vor fi depuse amendamente, acele amendamente intră din nou în circuitul de avizar,e vor fi discutate în şedinţa de Guvern, încă nu avem o oră a şedinţei, ulterior vedem ce amendamente se preiau şi care nu se preiau şi Guvernul va face acest anunţ pentru ca angajarea să fie undeva la finalul zilei în plen reunit”, a mai declarat Alina Gorghiu. 

Ministrul a precizat despre avizul Ministerului Justiţiei că este unul consultativ. ”Ministerul nu poate spune ce este constituţional sau nu este consituţional într-o lege, doar Curtea Constiutţională a României poate face acest lucru”, a arătat Gorghiu. 

MInistrul a ţinut să sublinieze că avizul a fost unul favorabil. ”Am văzut declaraţii cum Ministerul Justiţiei desfiinţează practic angajarea răspunderii, Ministerul de Finanţe a preluat parte din aceste observaţii”, a mai spus Gorghiu, precizând că obligaţia sa a fost de a transmite acest aviz. 

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Ibrahima Diarra, supranumit „Kaka din Mali”, transferat de Barcelona. Marele pariu al catalanilor

Tânărul mijlocaș din Mali a semnat un contract până în 2028 și este considerat o viitoare vedetă a fotbalului mondial. FC Barcelona a anunțat transferul...

Ce înseamnă dimensiunile anvelopei: ghid pentru începători

Dimensiunile anvelopei reprezintă un set de informații esențiale despre caracteristicile sale, precum lățimea, raportul înălțime / lățime, tipul de construcție și diametrul jantei....

Paradoxul cărbunelui: Cererea mondială va atinge noi recorduri până în 2027, în ciuda eforturilor climatice

Prognoza vine în contradicție cu estimările anterioare, care indicau un declin semnificativ al cererii în acest deceniu Cererea globală de cărbune va continua să crească,...
Ultima oră
Pe aceeași temă