3.7 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăSocialDavid Popovici și Selly, apeluri către români în ziua alegerilor prezidențiale: „Hai...

David Popovici și Selly, apeluri către români în ziua alegerilor prezidențiale: „Hai la vot!”

Campionul olimpic la înot David Popovici a votat duminică, în primul tur al alegerilor prezidențiale, și a transmis un mesaj mobilizator către români. Și Selly a transmis un mesaj către români, prin care îi îndeamnă să voteze.

După ce a votat, David Popovici a postat pe o rețea socială o fotografie cu ștampila de pe cartea sa de identitate, însoțită de îndemnul:

Hai la vot, implicați-vă!

Mesajul său vine în contextul în care mai multe personalități publice au încurajat participarea la vot, indiferent de opțiunea politică, subliniind importanța implicării în procesul democratic.

Selly, mesaj pentru românii care merg la vot

Pe aceeași linie, Selly, cunoscut creator de conținut și voce a tinerei generații, a transmis un apel către tinerii din „generația TikTok”, încurajându-i să voteze responsabil, potrivit Antena 3.

„Duminica aceasta sunt alegeri prezidențiale, iar eu consider că este esențial să mergeți la vot, indiferent dacă aveți un candidat preferat sau dacă simțiți că niciunul dintre candidați nu vă reprezintă. Exercițiul democratic de a vota este, în opinia mea, crucial. Dacă mergeți la vot, cel mai important este să o faceți informat.

Când tot ce crezi tu despre lume se aliniază perfect cu ideologia unui candidat, unu la unu, cu siguranță ești manipulat. Nu vă lăsați manipulați. Nu există candidați perfecți sau soluții perfecte pentru România. Dar, în momentul în care puneți ștampila pe un candidat, gândiți-vă cum vreți să arate țara asta în viitor, pentru voi și pentru generațiile următoare. Mergeți la vot pentru că este un gest esențial pentru a păstra democrația în viață.”

Românii sunt așteptați la urne, duminică, 24 noiembrie, pentru primul tur al alegerilor prezidențiale. Secțiile din țară sunt deschise între 7:00 și 21:00, cu posibilitate de prelungire, iar votul în Diaspora continuă și azi.

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite

Referendum în București: Care sunt cele trei întrebări esențiale la care ar trebui să răspundă locuitorii Capitalei

Pe 24 noiembrie, bucureștenii votează nu doar pentru primul tur al alegerilor prezidențiale, ci și la referendumul inițiat de primarul general Nicușor Dan. Cele trei...

Referendum în București: Care sunt cele trei întrebări esențiale la care ar trebui să răspundă locuitorii Capitalei

Pe 24 noiembrie, bucureștenii votează nu doar pentru primul tur al alegerilor prezidențiale, ci și la referendumul inițiat de primarul general Nicușor Dan. Cele trei...

Traian Băsescu, apel către români: „Turul întâi este decisiv la prezidenţiale. Practic, aici e finala”

Fostul președinte Traian Băsescu a votat duminică, 24 noiembrie 2024, la Colegiul „Aurel Vlaicu” din București, în cadrul primului tur al alegerilor prezidențiale. După ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă