12.5 C
București
vineri, 8 noiembrie 2024
AcasăȘtirile zileiDatorii de peste 100 milioane de euro la Agenția Spațială Europeană. Ministerul...

Datorii de peste 100 milioane de euro la Agenția Spațială Europeană. Ministerul Cercetării promite că le va achita anul acesta

România dorește să plătească datoriile restante către Agenţia Spaţială Europeană (ESA) până la finalul acestui an, potrivit Ministerului Cercetării.

Astfel, Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării transmite că a inițiat procesul de Hotărâre de Guvern privind plata integrală a contribuţiei financiare restante a României pentru perioada 2019-2022 la programele opţionale ale Agenţiei Spaţiale Europene (ESA), notează Agerpres.

Ce spune Ministrul Sebastian Burduja

„România trebuie să îşi respecte angajamentele. Avem o tradiţie în participarea la proiecte aerospaţiale de anvergură, prin specialiştii noştri de prim rang, apreciaţi şi respectaţi la nivel mondial. România reprezintă un pilon de bază al proiectului spaţial european şi este dornică şi pregătită să contribuie în continuare prin toate minţile sale luminate la cele mai importante proiecte ESA”, a declarat ministrul Sebastian Burduja, citat în comunicat.

Valoarea totală a datoriei a ajuns la 102.263.517,89 euro, adică 521.543.941 lei. România este singurul stat membru UE care are datorii la ESA, resanțe acumulate între anii 20117-2019

Conform comunicatului de presă, România va avea drept de vot din nou în Consiliul ESA și participarea deplină a țării în toate proiectele spaţiale europene, inclusiv în cele strategice, cu atât mai importante în context regional.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Alexandru Stancu
Alexandru Stancu
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Hamilton, doar pilot secund la Ferrari? Ce spune fostul șef al Formulei 1

Lewis Hamilton, de șapte ori campion mondial de Formula 1, urmează să se alăture echipei Ferrari începând din 2025, în încercarea de a obține...

Să vină banii! FCSB și-a asigurat deja o sumă importantă din parcursul european

FCSB a reușit o victorie importantă împotriva danezilor de la Midtjylland, scor 2-0, în etapa a patra din faza principală a Europa League, consolidându-și...

Parlamentul European blochează propunerea Ungariei pentru funcția de comisar european

Parlamentul European a refuzat să aprobe numirea lui Oliver Varhelyi, candidatul propus de Ungaria pentru funcția de comisar european pentru sănătate publică și bunăstarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă