2 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăSocialJustițieDarius Vâlcov a ajuns în țară pentru a-și ispăși pedeapsa de șase...

Darius Vâlcov a ajuns în țară pentru a-și ispăși pedeapsa de șase ani – VIDEO

Fostul ministru de Finanțe, Darius Vâlcov, a ajuns în țară. Justiţia din Italia a decis că acesta să fie extrădat pentru a-şi ispăşi pedeapsa de 6 ani de închisoare în țară.

Fostul ministru de Finanțe a aterizat la ora 17 cu o cursă de la Roma.

Curtea Supremă de Casaţie a Italiei a respins, în 8 august, recursul formulat de Darius Vâlcov, fost primar al municipiului Slatina şi ministru al Finanţelor, împotriva deciziei prin care s-a decis predarea acestuia către autorităţile din România.

În luna mai, la trei săptămâni de la condamnarea din România, Darius Vâlcov s-a predat autorităților de la Napoli, pe numele său fiind emis un mandat internațional de arestare.

Autoritățile române aveau informații că fostul oficial român ar fi în zona Milano, unde avea deschisă o afacere, dar a ales sudul Italiei pentru a se preda.

În 2 mai 2023, Darius Vâlcov a fost condamnat definitiv de către instanța supremă la șase ani de închisoare într-un dosar în care a fost trimis în judecată în mai 2015 și în care fusese condamnat în prima instanță la opt ani de închisoare.

În acest dosar, Darius Vâlcov fusese condamnat, în februarie 2018, la opt ani de închisoare cu executare de către un complet de 3 judecători de la instanța supremă. Procesul a fost suspendat timp de aproape doi ani și jumătate.

Vâlcov a fost trimis în judecată în 2015 în acest dosar. La perchezițiile făcute procurorii au găsit o adevărată comoară – peste 1,3 milioane de lei, 90.000 de euro, trei lingouri de aur, în greutate de trei kilograme, şi trei tablouri inscripţionate Renoir, Jean Cocteau şi, respectiv, Aurel Acasandrei.

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

România cade pe locul 17 în piața auto europeană a mașinilor electrice după reducerea subvențiilor

Eliminarea primei de 10.000 de euro din programul Rabla Plus a dus la o scădere drastică a vânzărilor de mașini electrice în România, care...

ONG-urile cer politicienilor să protejeze facilitățile fiscale: „Ne temem pentru viitor”

Organizațiile non-profit din România au lansat un apel către clasa politică, solicitând o poziție publică și transparentă cu privire la legislația care sprijină sectorul...

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a avut o întrevedere cu reprezentanți ai Airbus

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, s-a întâlnit joi, la sediul Ministerului Economiei, cu o delegaţie a companiei Airbus, subiectul principal al discuţiilor fiind axat...
Ultima oră
Pe aceeași temă