5.3 C
București
miercuri, 8 ianuarie 2025
AcasăSocialMeteoCum va fi vremea în ianuarie 2025: temperaturi ridicate și precipitații rare

Cum va fi vremea în ianuarie 2025: temperaturi ridicate și precipitații rare

Meteorologii prognozează temperaturi peste normalul perioadei în majoritatea regiunilor României pentru prima lună din 2025.

În același timp, cantitatea de precipitații va fi redusă, anunțând o iarnă atipică, cu puține ninsori și ploi în următoarele patru săptămâni, transmite ANM.

În prima săptămână a lunii ianuarie, valorile termice vor depăși mediile normale, în special în estul țării. Precipitațiile vor fi excedentare doar în nordul extrem, dar sub normal în regiunile extracarpatice, în timp ce în rest vor fi aproape de valorile obișnuite.

13-20 ianuarie: mai cald în sud și est, deficit de precipitații

În a doua săptămână, temperaturile medii vor fi ușor peste cele normale în sud și est, iar în restul țării vor rămâne apropiate de mediile climatologice.

Regimul pluviometric va fi deficitar în vest și sud, iar în celelalte regiuni cantitățile de precipitații vor fi normale.

20-27 ianuarie: temperaturi mai ridicate peste tot

În a treia săptămână din ianuarie, temperaturile vor fi peste medie în toate regiunile, mai ales în sud și est.

Precipitațiile vor fi sub normal în vest, sud și în alte zone ale țării, marcând o perioadă secetoasă.

27 ianuarie – 3 februarie: valori termice ușor peste medie

Spre finalul lunii, mediile termice vor depăși ușor valorile normale în sud-vest și nord-est, în timp ce în restul teritoriului vor fi apropiate de normele perioadei.

Precipitațiile vor rămâne deficitare la nivel național, cu o lipsă accentuată în regiunile vestice.

Luna ianuarie 2025 se anunță una blândă, cu temperaturi peste medie și puține precipitații.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube.

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite

Angel Tîlvăr: Nu se pune problema ca armata să devină obligatorie în România

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a declarat, marți seară, la Antena 3 CNN, că nu se pune problema ca armata să devină obligatorie în România....

Vladimir Putin pune condiții pentru intrarea Ucrainei în NATO: Retragerea soldaților americani din România și din alte țări din estul Europei

Președintele rus Vladimir Putin ar putea fi de acord cu aderarea Ucrainei la NATO, dar cu anumite condiții, printre care s-ar număra și plecarea...

Eliminarea facilităților fiscale lovește industria IT: salarii mai mici și riscuri de concedieri

Decizia de a elimina scutirile de impozite pentru angajații din IT de la începutul lui 2025 generează nemulțumiri în industrie. Salariile nete ale specialiștilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă