Cutremurul, care a costat mii de vieţi până în prezent, este unul dintre cele mai devastatoare din istoria recentă a Turciei.
Deşi Turcia nu este membră a UE şi relaţiile nu au fost întotdeauna bune, ofertele de asistenţă au venit rapid. Cu toate acestea, acordarea de asistenţă pentru victimele din Siria s-ar putea dovedi încă mai dificilă, deoarece mai mult de un deceniu de război civil îngreunează accesul umanitar în multe regiuni, relatează enr în articolul său de fond, publicat ieri. Până ieri după-amiază, numărul morţilor în urma cutremurului şi a replicilor de la graniţa turco-siriană depăşise 22.000, în timp ce speranţele de a mai găsi supravieţuitori printre dărâmături dispăreau de la o oră la alta.
În urma dezastrului, comisarul european pentru gestionarea crizelor, Janez Lenarcic, a anunţat că a fost activat aşa-numitul Mecanism de protecţie civilă al Uniunii Europene, prin intermediul căruia alte ţări pot solicita asistenţă de urgenţă din partea UE.
Mecanismul, instituit de Comisia Europeană în octombrie 2001, are ca scop consolidarea cooperării în domeniul protecţiei civile pentru a îmbunătăţi prevenirea, pregătirea şi răspunsul la dezastre între statele membre ale UE şi opt ţări terţe participante (Albania, Bosnia şi Herţegovina, Islanda, Muntenegru, Macedonia de Nord, Norvegia, Serbia şi Turcia), scrie Agerpres.
La scurt timp după ce a fost zguduită de cutremur, Turcia a solicitat asistenţă prin intermediul acestui mecanism. În urma acestei cereri, Centrul de coordonare a răspunsului la situaţii de urgenţă al UE (ERCC) a început să mobilizeze asistenţă şi expertiză.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!