Banca Naţională a României a public un caiet de studii privind Evoluţia stocului de aur al Băncii Naţionale a României în perioada comunistă, respectiv în perioada 1946-1989, scrie Ziarul Financiar.
Autorii vin cu dezvăluiri în premieră legate de rezerva de aur a BNR în contextul perioadei comuniste atunci când a fost folosită de către Nicolae Ceauşescu pentru plata accelerată datoriei externe, ceea ce a dezechilibrat şi secătuit economia ţării.
Evoluţia stocului de aur al Băncii Naţionale a României (1946-1989) reprezintă a treia parte dintre cele patru ale unei lucrări ample ce are drept scop reconstituirea stocului de aur al băncii centrale a României de la crearea acesteia şi până în anul 2020.
Spre deosebire de cele două secvenţe cronologice anterioare, perioada 1946-1989 nu a mai fost individualizată după criteriul acoperirii legale a leului în aur. Această modificare a fost determinată de schimbările intervenite în rolul aurului pe plan internaţional, precum şi de măsurile regimului comunist din România care au dus la impunerea economiei centralizate şi a restricţiilor severe în privinţa deţinerii aurului de către populaţie.
În consecinţă, seria de date pentru perioada 1946-1989 nu a mai inclus stocul de acoperire în aur a monedei naţionale, dar a avut în vedere evoluţia valorică, în lei, şi pe cea cantitativă, în kg, a stocului total de aur al BNR, cu detalieri referitoare la: aurul din ţară, aflat în tezaurul BNR (lingouri şi monede) şi în afara acestuia, precum şi aurul din străinătate (Banca Reglementelor Internaţionale, Banca Angliei, UBS Zurich, Federal Reserve Bank, Eurobank Paris, Banca Naţională a Ungariei, Banca Naţională a Cehoslovaciei, Banca Naţională a Elveţiei etc.). Datele seriei au rezultat din cercetarea surselor aflate în Arhiva BNR, completate şi comparate cu cele din fondul CC al PCR, de la Arhivele Naţionale ale României.
Studiul a întâmpinat dificultăți din cauza „ficțiunii” statisticilor comuniste
Printre dificultăţile enumerate şi explicate în capitolul de metodologie aferent seriei 1946-1989 au fost, pe lângă datele contradictorii, şi „ficţiunea” statisticilor întocmite de autorităţile comuniste. Principalul rol al stocului de aur în perioada 1946-1989 a fost acela de a contribui la finanţarea deficitelor balanţei de plăţi a ţării, fapt pentru care creşterea continuă a acestuia caracteristică intervalului 1929-1945 a fost înlocuită cu o evoluţie sinuoasă, în care după scăderea dramatică din primul deceniu comunist etapele de acumulare au fost urmate de altele de valorificare.
S-a menţinut, şi pentru epoca comunistă, perspectiva martorului care stă la uşa blindată a tezaurului BNR cu misiunea de a înregistra intrările şi ieşirile de aur, dar şi de a încerca explicarea acestor mişcări, prin punerea lor în legătură cu evenimente şi fenomene petrecute pe plan intern şi internaţional între momentul etatizării Băncii Naţionale a României şi anul prăbuşirii regimului comunist.
Astfel, au fost avute în vedere: deciziile de la Bretton Woods (1944) cu privire la rolul aurului în funcţionarea sistemului monetar internaţional, crearea activului de rezervă special al Fondului Monetar Internaţional, DST sau „aurul-hârtie”, renunţarea la etalonul aur-devize, precum şi atribuţiile Băncii Naţionale a României (Banca RPR–Bancă de Stat şi, apoi, Banca Naţională a RSR) în deţinerea şi administrarea metalelor preţioase, conform reglementărilor care au definit un regim foarte restrictiv al aurului.
În acelaşi timp, s-a avut în vedere valorificarea stocului de aur al BNR, de la achitarea sancţiunilor din Tratatul de pace de la Paris şi plata importurilor de cereale şi de tehnologie la depunerea cotei de membru al FMI şi achitarea anticipată a datoriei externe.
