6.3 C
București
joi, 14 noiembrie 2024
AcasăȘtirile zileiCSAT a decis controale mai dure la frontieră, ca protecție împotriva coronavirusului

CSAT a decis controale mai dure la frontieră, ca protecție împotriva coronavirusului

Preşedintele Klaus Iohannis a anunțat, ieri după amiază, după ședința CSAT, că până în prezent nu există, în România, niciun caz confirmat de infecţie cu coronavirus. Totuși, în mod preventiv, CSAT a decis suplimentarea măsurilor de control la punctele de frontieră ale României.

„Nu avem confirmat niciun caz de infecţie cu acest virus în România. Chiar acum câteva minute am primit şi rezultatele din Gorj, care sunt negative, deci nu avem nicio persoană confirmată cu coronavirus în România. Dar nivelul de mobilizare trebuie să rămână ridicat, pentru că ne confruntăm cu o urgenţă medicală globală”, a declarat, ieri, președintele Iohannis.

Potrivit acestuia, “din analiza făcută în cadrul şedinţei CSAT, s-a constatat că instituţiile responsabile au luat la timp măsurile care se impun pentru a preveni contaminarea”.

Președintele Iohannis a precizat că în CSAT s-a decis suplimentarea măsurilor de control la frontierele României, pentru a identifica persoanele care ar putea fi purtătoare de coronavirus.

„Am hotărât ca pe lângă măsurile deja stabilite să fie suplimentate măsurile de control, pentru identificarea potenţialilor bolnavi cu afecţiuni respiratorii şi prevenirea infecţiei cu noul coronavirus la punctele de frontieră terestră, maritimă, fluvială şi aeriană”, a precizat șeful statului.
Iohannis a mai anunțat că Ministerul Sănătăţii va asigura personalul medical necesar în aceste puncte de trecere a frontierei, cu specialişti din cadrul Direcţiilor de Sănătate Publică, inclusiv prin detaşare din alte judeţe şi unităţi sanitare.

“Conform evoluţiei de până acum în ţările afectate, persoanele care pot dezvolta complicaţii în urma contractării coronavirusului sunt în special vârstnicii. Ca atare, o atenţie specială trebuie acordată protejării acestei categorii mai vulnerabile”, a menționat președintele Iohannis.

Potrivit acestuia, probabil din dimineaţa zilei de astăzi (joi), va intra în funcțiune linia telefonică specială, operată de Ministerul Sănătăţii, care va oferi informații apelanţilor care solicită informaţii referitoare la infecţia cu noul virus.

Această nouă linie este rezervată informațiilor despre coronavirus și nu va înlocui dispeceratul de urgență 112, care rămâne în funcțiune, pentru toate tipurile de solicitări (Ambulanță, Pompieri, Poliție, Jandarmerie).

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

S-a aflat cauza decesului lui Silviu Prigoană

Omul de afaceri Silviu Prigoană a murit în urma unui infarct – este concluzia medicilor legiști. Procurorul va închide dosarul după ce va analiza...

Omul de afaceri Silviu Prigoană a fost înmormântat la Cimitirul Evanghelic Lutheran

Omul de afaceri Silviu Prigoană a fost înmormântat în Cimitirul Evanghelic Lutheran din București, într-o ceremonie restrânsă, conform dorinței sale. Silviu Prigoană a fost...

Noi decizii adoptate de Autoritatea de Supraveghere Financiară

Deciziile adoptate de Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) au fost anunțate, joi, în urma unei ședințe ce a avut loc cu o zi...
Ultima oră
Pe aceeași temă