Salariații din învățământul preuniversitar vor beneficia de la 1 iunie de a doua majorare a salariilor din acest an, după cea de la 1 ianuarie. În baza prevederilor Ordonanţei de urgenţă care certifică această creştere, salariile dascălilor, dar și ale personalului didactic auxiliar și personalul administrativ vor creşte.
Procentele medii de majorare a salariilor în luna iunie 2024, comparativ cu cele din decembrie 2023, sunt: 20% pentru personalul didactic de predare (13% primite în ianuarie și 7% în iunie; 12% pentru personalul didactic auxiliar (8% primite în ianuarie și 4% în iunie);
În cazul personalului administrativ/nedidactic din sistemul național de învățământ, majorarea se va acorda sub forma unei sume fixe brute, care se adaugă la salariul de bază la gradația 0, după cum urmează: 250 lei în luna ianuarie 2024, față de nivelul salariilorde bază din luna decembrie 2023; 450 lei în luna iunie 2024, față de nivelul salariilor de bază din luna decembrie 2023, ceea ce înseamnă că cei vizați primi o diferență brută de 200 de lei.
Aceste drepturi salariale au fost câștigate în urma grevei din Educație de la finalul anului trecut școlar.
Majorarea salarială în luna iunie 2024, față de luna mai 2023 este:
- profesor debutant cu studii superioare: 57%
- profesor cu studii superioare, gr. I, peste 25 de ani: 50%
- secretar cu studii superioare: 52%
- administrator financiar (contabil) cu studii superioare: 50%
- îngrijitor: 28%
- muncitor calificat: 22%.
Executivul a aprobat mărirea de 10% pentru mai mulți bugetari
Executivul a aprobat o majorare salarială cu 10% în două tranşe, iunie şi septembrie, pentru mai multe categorii de salariaţi din administraţia centrală şi locală.
„Încep cu ordonanţa de urgenţă care aduce o majorare salarială cu 10% în două tranşe pentru mai multe categorii de angajaţi din administraţie. Este vorba despre angajaţii din administraţia centrală din domeniile cultură, diplomaţie, din cadrul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi al oficiilor Registrului Comerţului din tribunale, pentru personalul din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii aflate în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Guvernului, a ministerelor şi celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, din cele aflate în coordonarea prim-ministrului, precum şi cele aflate sub controlul Parlamentului”, a afirmat Mihai Constantin, purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Concret, după cum este prevăzut în OUG 53/2024, apărută azi în Monitorul Oficial, se acordă o creștere salarială de 10%, în două tranșe, mai multor categorii de salariați de la stat. Cele două tranșe de creștere vor fi egale (5%), fiind programate pentru luna iunie şi luna septembrie 2024.
Potrivit ordonanței, “salariile de bază stabilite pentru personalul prevăzut în anexele nr. III, IV, VII, VIII, în cap. II al anexei nr. I, precum și în cap. VI al anexei nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, aflate în plată, se majorează cu 10%, față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023, în două tranșe, respectiv cu 5% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023 începând cu luna iunie 2024 și cu 5% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023 începând cu luna septembrie 2024”.
De majorarea salariului de bază cu până la 10% vor beneficia, potrivit noului act normativ, și viceprimarii unor comune sau orașe (de principiu, este vorba despre localitățile cu până la 20.000 de locuitori).
De majorare va beneficia și personalul agențiilor județene pentru protecția mediului, respectiv acești angajați vor primi salariile primite acum în Agenția Națională pentru Protecția Mediului.
„Începem prin a rezolva unele inechităţi existente în rândul personalului bugetar. Aprobăm o majorare salarială cu 10% în două tranşe, iunie şi septembrie, pentru mai multe categorii de salariaţi din administraţia centrală şi locală. Vorbim în special despre angajaţii din cultură, de la Registrul Comerţului, agenţiile de mediu şi funcţionarii din primăriile sub 20 de mii de locuitori”, a precizat premierul Marcel Ciolacu.
Cheltuielile cu majorarea salariilor bugetarilor: 2,3 miliarde de lei
Majorarea salariului minim duce și la creșterea salariului bugetarilor. Conform datelor Ministerului de Finanțe, la finalul lunii aprilie, în sistemul public erau 1.292.549 de persoane. Salariul acestora este calculat în funcție de salariul minim brut.
Reamintim că, începând cu anul 2023, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție și indemnizațiile de încadrare se stabilesc prin înmulțirea coeficienților prevăzuți în Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată în vigoare.
Mai exact, dacă o funcție publică are coeficientul 2,2, acesta se înmulțește cu salariul minim brut, ceea ce va face ca persoana încadrată pe această funcție să beneficieze din iulie de o majorare de 440 de lei față de salariul primit până în iunie.
Rezultă că bugetele de salarii din sistemul public vor crește minimum cu 400 de lei pentru fiecare angajat din cei 1,29 de milioane de persoane. Prin urmare, costul bugetelor publice locale și ale administrațiilor centrale va fi mai mare cu 516 milioane de lei pe lună. Pe toate cele șase luni dintre iulie și decembrie, costul bugetar ar ajunge la aproape 3,1 miliarde de lei.