Costa Rica a anunțat că un tribunal internațional a hotărât în favoarea sa într-o dispută cu compania minieră canadiană Infinito Gold privind anularea în 2010 a unei concesiuni de aur din motive de mediu, transmite AFP.
„Guvernul republicii are plăcerea de a informa țara că Costa Rica a câștigat cazul intentat de Infinito Gold,” a declarat președinția într-un comunicat.
Compania a dus cazul la Tribunalul Arbitral al Centrului de Soluționare a Disputelor al Băncii Mondiale (ICSID), cu sediul în Washington, solicitând aproape 400 de milioane de dolari drept despăgubire din partea Costa Rica pentru anularea contractului minier de la Crucitas din Cutris de San Carlos, aproape de granița cu Nicaragua.
Tribunalul a concluzionat că nu era potrivit să se acorde despăgubiri companiei Infinito Gold Ltda, a notat președinția.
Costa Rica a interzis mineritul de suprafață la Crucitas
Congresul din Costa Rica a interzis mineritul de suprafață la Crucitas în 2010, la scurt timp după ce un tribunal local a anulat contractul companiei Infinito Gold. Contractul a fost acordat în 2008 de fostul președinte și laureat al Premiului Nobel pentru Pace, Oscar Arias. Acesta ar fi permis exploatarea minieră pe un teren de 261 de hectare, care includea 191 de hectare de pădure primară – ultima din țară – care ar fi fost defrișată.
Însă, în 2010, după lobby-ul intens al ecologiștilor și politicienilor, un tribunal a anulat permisul invocând preocupări de mediu și nereguli în acordarea acestuia.
Președinția a anunțat că, începând de marți, va fi lansată o „operațiune specială a poliției” pentru a combate mineritul ilegal.
ICSID a dat în trecut câștig de cauză și României
Tribunalul Arbitral al Centrului de Soluționare a Disputelor al Băncii Mondiale (ICSID) este cel care a respins în martie toate pretențiile împotriva României formulate de Gabriel Resources, înregistrată în Canada.
Compania a acuzat guvernul român de exproprierea investițiilor sale în proiectul minier de aur de la Roșia Montană și de încălcarea a două acorduri bilaterale de investiții străine, cu Regatul Unit și Canada.
De altfel, în ultimul timp, ICSID s-a transformat în avocat al guvernelor. Aproape toate țările primesc câștig de cauză chiar dacă acestea reprezintă partea acuzată. Pe de altă parte, companiile care investesc milioane de euro în acțiuni în instanță, rămân fără câștig de cauză.