2.398 cazuri noi de persoane infectate cu COVID au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, cu 232 mai puţine faţă de ziua anterioară, a anunţat Ministerul Sănătăţii (MS).
Conform sursei citate, 463 dintre cazurile noi înregistrate în ultimele 24 de ore sunt la pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima trecere prin boală.
Cele mai multe cazuri noi de COVID sunt în Bucureşti – 320 şi în judeţele Cluj – 152, Timiş – 141, Braşov – 133 şi Iaşi – 120.
Cea mai mare incidenţă se menţine în judeţul Cluj – 4,22, urmat de Timiş – 3,7, Maramureş – 3,53, Sibiu – 3,39, Arad – 3,38 şi Bucureşti – 3,33.
În ultimele 24 de ore au fost efectuate 2.851 de teste RT-PCR (1.853 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 998 la cerere) şi 13.097 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 13.432.259 teste RT-PCR şi 11.264.830 teste rapide antigenice.
În total, pe teritoriul României au fost înregistrate, până în prezent, 3.224.382 cazuri de infectare cu noul coronavirus de la începutul pandemiei.
Distinct de cazurile noi, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 123 persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!