3.1 C
București
luni, 16 decembrie 2024
AcasăInternaționalCoreea de Nord critică ajutorul militar american acordat Ucrainei, considerându-l „o greșeală...

Coreea de Nord critică ajutorul militar american acordat Ucrainei, considerându-l „o greșeală incredibilă”

Phenianul a denunțat ferm sprijinul militar de 8 miliarde de dolari anunțat de SUA pentru Ucraina, acuzând Washingtonul că escaladează tensiunile cu Rusia, o superputere nucleară.

Kim Yo Jong, sora liderului nord-coreean Kim Jong Un, a avertizat într-o declarație transmisă de agenția de știri de stat KCNA că acțiunile Statelor Unite reprezintă „un joc periculos cu focul”.

Declarația Phenianului vine la scurt timp după anunțul președintelui american Joe Biden privind noul pachet de ajutor militar destinat Kievului, făcut cu ocazia vizitei președintelui ucrainean Volodimir Zelenski la Washington.

Acest sprijin include arme cu rază lungă de acțiune, menite să îmbunătățească capacitatea Ucrainei de a contraataca forțele ruse de la distanțe mai mari.

Kim Yo Jong a acuzat Statele Unite și Occidentul că subestimează avertismentele Rusiei și că duc Europa la marginea unui conflict nuclear.

„Sunt capabile Statele Unite și Occidentul să facă față consecințelor unui astfel de comportament nesăbuit împotriva unei superputeri nucleare?”, a întrebat Kim retoric.

În plus, ea a descris susținerea oferită lui Zelenski ca pe un „pariu periculos și iresponsabil”, criticând decizia Statelor Unite de a furniza noi arme, pe care le-a calificat drept o „greșeală incredibilă și un act prostesc”.

Aceasta nu este prima dată când Coreea de Nord își exprimă sprijinul pentru Rusia în contextul războiului din Ucraina, Phenianul fiind acuzat în trecut de furnizarea ilegală de arme Moscovei.

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă