1.8 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăSocialJustițieConsiliera ministrului Gabriela Firea a fost suspendată din funcție, fiind suspectată de...

Consiliera ministrului Gabriela Firea a fost suspendată din funcție, fiind suspectată de implicare în scandalul azilelor

Ligia Gheorghe, care are calitatea de martor în scandalul azilelor care maltratau bătrâni, a fost suspendată din funcția de consilier al ministrului Familiei, Gabriela Firea.

Ligia Gheorghe ar fi fost suspendată din funcție la propria ei cerere. Consiliera și-ar fi motivat cererea prin faptul că nu dorește să afecteze imaginea Ministerului Familiei, pe timpul anchetei pe care o derulează procurorii DIICOT.

Despre Ligia Gheorghe se susține că a fost, până în anul 2022, vicepreședinte la Asociația „Sfântul Gabriel cel Viteaz”. Aceasta este asociația care administra căminele de bătrâni. Prima replică venită din partea ministrului Gabriela Firea a fost că Ligia Gheorghe a demisionat din anul 2022 de la acea asociație. Doar că faptele care sunt acum investigate de procurori au început în anul 2020, deci pe timpul în care consiliera ministrului Firea era vicepreședinte.

Potrivit informațiilor existente în spațiul public, Ligia Gheorghe (Enache) are o veche relație profesională și de prietenie cu Gabriela Firea. Relația dintre Ligia Gheorghe (Enache) și Gabriela Firea este mult anterioară momentului în care Gabriela Firea a devenit ministru.

”Doamna ministru Gabriela Firea nu are legătură cu centrele menționate în ancheta respectivă și nici cu asociația. Afirmațiile privind legătura dintre ministrul Gabriela Firea și doamna G. L., alta decât cea de prietenie și colegialitate, sunt tendențioase și au rolul de a deforma realitatea”, a transmis Ministerul Familiei.

Potrivit unui CV postat pe site-ul Ministerului Familiei, Ligia Gheorghe este, începând din februarie 2022, consilier personal al ministrului Familiei, adică al Gabrielei Firea. Anterior, Ligia Gheorghe a fost consilier parlamentar la cabinetul senatoarei Gabriela Firea. Și mai înainte, Ligia Gheorghe a fost producătoarea unor emisiuni de televiziune cu Gabriela Firea.

Caminele de bătrâni unde a izbucnit scandalul sunt în județul Ilfov. Asociația Sfântul Gabriel cel Viteaz are sediul în orașul Voluntari (Ilfov).

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Ordonanța „Trenuleț” 2024 – măsuri dure pentru echilibrarea bugetului

Pensii înghețate până la aprobarea bugetului pe 2025, salariile bugetarilor blocate la nivelul din 2024, semnale clare de austeritate pentru anul viitor Proiectul Ordonanței „Trenuleț”...

Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, sfidează protestatarii indignați de prăbușirea acoperișului unei gări

Preşedintele sârb, Aleksandar Vucic, a declarat sâmbătă că nu va ceda în faţa protestelor care durează de mai bine de o lună în urma...

Consultări cruciale pentru formarea Guvernului: Marcel Ciolacu, favorit pentru funcția de premier

Președintele României se întâlnește astăzi cu partidele politice pentru a desemna noul premier Potrivit programului anunţat de Administraţia Prezidenţială, consultările pentru desemnarea noului premier vor...
Ultima oră
Pe aceeași temă