Drama Patriciei, tânăra de 25 de ani, găsită moartă, într-o cameră a hotelului Ibis din Timişoara, ia o turnură șocantă. Mihaela Cuțui, mama tinerei, avertizor de integritate și luptător activ împotriva ”sistemului ocult construit în medicina stomatologică”, aduce acuzații grave.
Iată postarea Mihaelei Cuțui:
”Familia mea dorește să adreseze profunda noastră gratitudine și recunoștință tuturora celor care în aceste clipe grele ne-au înconjurat cu atâta iubire, empatie, compasiune, făcându-ne zilele suportabile. Nu am reușit să răspundem tuturora, mesajelor și apelurilor, dar, vă simt aproape. Este o mobilizare extraordinară a medicilor, indiferent de specialitate, generală sau medicină dentară. Iar asta trebuie să ne definească ca ființe umane.
citește și: Pledoaria lui Viktor Orbán pentru o altfel de Europă
Doar că, nimeni nu trebuie sa treacă prin așa ceva, iar familia să resimtă așa cum mi s-a întâmplat mie, abuzată de conducerea națională a Colegiului Medicilor Stomatologi România, conducere toxică și coruptă.
Tocmai de aceea, faptul că omul care înseamnă medicul stomatolog și care de fapt are familie, copil, nu trebuie să mai permită ca in societate, în profesia lui, să mai existe asemenea abuzatori și corupți așa cum este Ionescu Ecaterina, Bucur Alexandru, Forna Norina, Brezoescu Alexandru, Cîmpean Radu, Oltean Mia și acoliții lor.
„Conducerea CMSR a folosit banii medicilor stomatologi împotriva mea”
Aceste persoane au folosit banii medicilor stomatologi din România împotriva mea, a copilului meu. De ce? Pentru că am dezvăluit nelegiuirile lor, pentru că am spus adevărul. Știu de pe surse, că într-o discuție între Ionescu Ecaterina si Bucur Alexandru, acesta din urmă, a liniștit-o spunând despre mine că dacă îmi vor deschide nenumărate procese, atunci mă vor secătui financiar și va trebui să abandonez, că mă vor termina, că doar au mai făcut asta,” scrie mama fetei moarte, la o vârsă fragedă, citată de Ziua de vest.
Dr. Mihaela Cuțui este purtătorul de cuvânt al filialei Timiș a Colegiului Medicilor Stomatologi din România. Colegiul Central i-a intentat zeci de procese, încercând să o opreasc[ din acțiunile sale de dezvăluiri publice, legate de folosirea banilor Colegiului.
Patricia Cuțui a fost găsită moartă într-o cameră de hotel, săptămâna trecută. Avea 25 de ani. A studiat în Germania și s-a reîntors în Timișoara.
Sutele de colegi ai Mihaelei Cuțui au rămas șocați de tragedia dispariția fiicei. Toți știu lupta ei cu sistemul.