Managementul Băncii Naționale a României (BNR), care va fi desemnat prin vot parlamentar în septembrie, va include 9 membri: 5 neexecutivi, 2 viceguvernatori, un prim-viceguvernator și un guvernator.
Inițial, votul pentru numirea conducerii BNR era programat pentru luna iunie, dar a fost amânat. Până la începutul lunii august, Comisia de Buget, Finanțe și Bănci nu primise niciun CV pentru aceste funcții.
Se așteaptă ca noua conducere a BNR să fie confirmată în prima săptămână a sesiunii parlamentare din septembrie. Deși există discuții privind ocuparea a trei dintre cele cinci poziții neexecutive, este probabil ca actualii membri să fie reconfirmați.
Critici legate de votul din Parlament
Claudiu Năsui, deputat USR și membru al Comisiei de Buget, Finanțe și Bănci, a criticat procesul de audiere, considerându-l formal și ineficient, subliniind că votul final va fi probabil doar o formalitate.
„Momentan nu am primit nici un CV, iar dacă s-a trimis vreun CV probabil s-a trimis direct la secretariatul Comisiei, dar nu cred că s-a trimis deocamdată nici un CV. Cred că o să se facă pe repede înainte în prima săptămână din septembrie. Audiere efectivă nu a avut loc niciodată. Audierea este un pas, scrie în regulament, noi punem întrebări, ei pot să nu răspundă, cum se întâmplă şi la ASF şi la atâtea altele după care se trece la vot. Audierea este o glumă”, a spus deputatul USR pentru Ziarul Financiar.