4.8 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024
AcasăEconomieEconomie internăComplexul Energetic Oltenia are un plan de transformare de 4 miliarde de...

Complexul Energetic Oltenia are un plan de transformare de 4 miliarde de euro

Complexul Energetic Oltenia are în derulare un program de transformare în valoare de aproape 4 miliarde de euro, „susținut de un ajutor de stat de circa 2,7 miliarde de euro”.

Această informație este prezentată într-un comunicat de presă transmis la data de 29 decembrie 2022. Comunicatul anunță că, la finalul anului 2022, Lăcrămioara Diaconu – Pințea încheie colaborarea cu CE Oltenia. Lăcrămioara Diaconu – Pințea era membră a Directoratului CE Oltenia din mai 2020.

„În cei aproape trei ani petrecuți la CE Oltenia, Lăcrămioara Diaconu-Pințea a făcut parte din echipa care a condus proiectarea, aprobarea și implementarea unui program masiv de transformare, care cuprinde un Plan de Restructurare pentru activitatea existentă, dar și un plan de decarbonare cu investiții în noi proiecte de energie solară și gaze. Programul de transformare în valoare de aproape 4 miliarde de euro este susținut de un ajutor de stat de cca 2,7 miliarde de euro și are în vedere diversificarea mixului energetic și tranziția la surse de energie mai puțin poluante, pentru ca CE Oltenia să redevină o companie viabilă, fiind o parte esențială a Sistemului Energetic Național.

Planul de Restructurare astfel elaborat, în colaborare strânsă cu instituțiile direct implicate în activitatea CE Oltenia, dar și cu partenerii și colaboratorii externi, a fost aprobat de Comisia Europeană în ianuarie 2022 și este în faza de implementare. Compania a reușit astfel să elimine un posibil scenariu de insolvență și să înceapă implementarea măsurilor pentru noile investiții, respectiv construirea a două centrale pe gaze și a opt parcuri fotovoltaice”, precizează comunicatul de presă.

”Timpul petrecut la CE Oltenia a fost o experiență profesională extraordinară, o perioadă plină de provocări în care s-a deschis un nou drum pentru companie. Am făcut parte dintr-o echipă formidabilă și un colectiv care a muncit extrem de mult ca să se asigure că această companie are un viitor. Le mulțumesc tuturor pentru eforturile depuse în această perioadă interesantă, dar și complicată în același timp. Sunt, de asemenea, recunoscătoare pentru buna colaborare cu Ministerul Energiei și cu Consiliul Concurenței, dar și pentru dialogul deschis cu reprezentanții Comisiei Europene, care au înțeles că CE Oltenia este o companie vitală pentru România, care trebuie să-și continue activitatea”, a declarat Lăcrămioara Diaconu-Pințea.

”Ultimii trei ani au fost cruciali pentru existența companiei și mă bucur că suntem în etapa în care pot spune că CE Oltenia privește spre viitor, având în implementare un plan viabil de restructurare. Lăcrămioara Diaconu-Pințea a fost alături de noi în toată această perioadă și îi mulțumesc pentru expertiza adusă în companie, pentru munca susținută și pentru încrederea demonstrată în capacitatea CE Oltenia de a se moderniza și dezvolta mai departe”, a subliniat Daniel Burlan, Președintele Directoratului CE Oltenia.

Lăcrămioara Diaconu-Pințea are expertiză în domeniul petrolului, gazelor și energiei electrice. Ea are 25 de ani de experiență în România și la nivel internațional.

„Următorul pas în carieră va fi în cadrul unei companii aflate la început de drum România, acceptând provocarea unor noi proiecte în domeniul energiei”, precizează comunicatul de presă.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Consultări politice în curs: Premierul viitorului Guvern rămâne o necunoscută

Reprezentantul PSD, Lucian Romaşcanu, a declarat că numele premierului care va conduce următorul Guvern nu a fost încă stabilit de liderii partidelor proeuropene. Potrivit ZF,...

Circulație reluată temporar pe Podul Giurgiu-Ruse în perioada sărbătorilor

Lucrările de reparații majore la Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse vor fi suspendate temporar între 20 decembrie 2024 și 7 ianuarie 2025. În această perioadă, traficul...

Incendiu puternic în Piața Matache din Capitală: Avertizare RO-ALERT pentru populație

Sâmbătă dimineață, un incendiu de proporții a cuprins mai multe magazine din Piața Matache, situată pe strada Cameliei, Sectorul 1 al Capitalei. Din cauza...
Ultima oră
Pe aceeași temă