Compania Alevia va retrage de pe piață anumite loturi de produse din cauza oxidului de etilenă ce depăşeşte limitele admise.
„Alevia a respectat toate procedurile şi normele de siguranţă în vigoare pentru producţia de suplimente nutritive, contaminarea neproducându-se în fabrica Alevia.
Alevia colaborează în prezent atât cu autorităţile competente, cât şi cu partenerii comerciali pentru a se asigura că toţi consumatorii sunt informaţi de rechemare”, se menţionează într-un comunicat al companiei, remis duminică AGERPRES.
Potrivit sursei citate, persoanele care au achiziţionat aceste produse au posibilitatea să le returneze la magazinul de unde le-au cumpărat şi vor primi înapoi contravaloarea lor până la data de 10.09.2021.
Totodată, Alevia a decis testarea loturilor retrase la un laborator acreditat din Germania pentru a verifica dacă este depăşită limita legală de oxid de etilenă pentru acestea.
Celelalte loturi ale acestor produse pot fi consumate fără probleme, dă asigurări compania.
„Consumatorii care au întrebări suplimentare sunt rugaţi să contacteze Alevia la: office@alevia.com.ro Această rechemare a fost iniţiată în interesul consumatorilor noştri. Ne cerem scuze pentru orice neplăceri cauzate”, se mai spune în comunicat.
Loturile de produse retrase se regăsesc pe site-ul companiei, scrie Agerpres.