6.3 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024
AcasăPoliticăComisia juridică din Senat, pentru ridicarea imunității lui Cîțu

Comisia juridică din Senat, pentru ridicarea imunității lui Cîțu

Comisia juridică a Senatului a acordat, în unanimitate, un punct de vedere favorabil solicitării DNA referitoare la efectuarea urmăririi penale în cazul fostului premier Florin Cîţu, în prezent senator, acuzat de abuz în serviciu în dosarul vaccinurilor anti-COVID.

Punctul de vedere al Comisiei juridice va intra miercuri în plenul Senatului, care va dezbate şi vota, începând cu ora 12,00, solicitarea DNA în cazul Cîţu.

Senatorul PNL Florin Cîţu şi-a studiat dosarul împreună cu doi avocaţi, la Comisia juridică, şi a precizat că este „normal” un vot favorabil pentru ridicarea imunităţii sale parlamentare, astfel încât ancheta să se deruleze în continuare.

Fostul premier a subliniat că şi-a exercitat atribuţiile de prim-ministru „în conformitate cu legislaţia din România”.

DNA a anunţat, joia trecută, că a transmis procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie referatul unei cauze în vederea sesizării preşedintelui României şi Senatului pentru formularea cererilor de efectuare a urmăririi penale faţă de fostul premier Florin Cîţu şi foştii miniştri ai Sănătăţii Vlad Voiculescu şi Ioana Mihăilă cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de abuz în serviciu în legătură cu achiziţia de vaccin anti-COVID. 

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Economia României: Creștere modestă în 2025, dar optimism pe termen lung

Incertitudinea politică, deficitul bugetar scăpat de sub control și slăbiciunile structurale ale economiei vor continua să afecteze România. Cu toate acestea, impactul ar putea...

Crăciunul 2024: Urmează cele mai scumpe sărbători din ultimele două decenii

Românii se pregătesc pentru cele mai scumpe Sărbători de Crăciun din ultimii 20 de ani, conform unui raport publicat de Termene.ro. Inflația accentuată și...

Piața rezidențială în 2024: Creștere a cererii și noi proiecte în București

Anul 2024 a adus o evoluție pozitivă pentru piața rezidențială, datorită condițiilor mai atractive de accesare a creditelor ipotecare comparativ cu 2023. Cu toate...
Ultima oră
Pe aceeași temă