-2 C
București
marți, 19 noiembrie 2024
AcasăSocialMeteoCod portocaliu de viscol, joi dimineață

Cod portocaliu de viscol, joi dimineață

Specialiștii de la ANM au anunțat un cod portocaliu de viscol, joi dimineață, în cinci județe ale României.

Acestea sunt avertizări tip nowcasting, adică se vor realiza în scurtă vreme. Codul portocaliu este valabil până joi la ora 12.

În zona de munte a judeţelor Gorj, Vâlcea, Cluj, Caraş-Severin şi Hunedoara, la altitudini de peste 1.800 de metri, se va semnala ninsoare însoţită de vânt cu viteze la rafală de peste 90 – 100 km/h. Din aceste motive, vizibilitatea va scădea sub 50 de metri.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

România-Cipru 4-1. Naționala va fi în urna a doua valorică pentru preliminariile Campionatului Mondial din 2026

România a încheiat cu o victorie campania excelentă din Nations League. Tricolorii s-au impus cu scorul de 4-1 împotriva reprezentativei din Cipru, pe Arena...
Ultima oră
Pe aceeași temă