Cod portocaliu de ninsori. Meteorologii anunță ninsori și viscol în următoarele zile. Astfel că cei care participă la ceremoniile de 1 Decembrie vor avea parte de vreme de iarnă.
Cod portocaliu: Interval de valabilitate: 30 noiembrie, ora 10 – 01 decembrie, ora 20
Fenomene vizate: intensificări temporare ale vântului, precipitații moderate cantitativ sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare
În sud-estul și sudul extrem al țării, pe parcursul zilei de marți (30 noiembrie) vor fi precipitații sub formă de ploaie, lapoviță și pe arii restrânse ninsoare.
La munte va ninge, iar în regiunile intracarpatice în cursul nopții de marți spre miercuri (30 noiembrie/01 decembrie) local vor predomina ninsorile și pe alocuri se va depune strat de zăpadă.
Cod galben: Interval de valabilitate: 30 noiembrie, ora 10 – 30 noiembrie, ora 20
Fenomene vizate: intensificări ale vântului
Zone afectate: Dobrogea, sud-vestul Olteniei, în Carpații Meridionali și de Curbură la altitudini de peste 1500 m
În intervalul menționat, în Dobrogea, precum și în vestul și sud-vestul Olteniei vântul va avea intensificări, cu rafale cuprinse între 55 și 75 km/h.
Intensificări ale vântului vor fi și la altitudini de peste 1500 m în Carpații Meridonali și de Curbură, cu viteze ce vor depăși 75…85 km/h și va ninge viscolit.
Cod portocaliu Interval de valabilitate: 30 noiembrie, ora 12 – 30 noiembrie, ora 18
Fenomene și zone vizate: intensificări puternice ale vântului în zona de litoral a județului Constanța
În după-amiaza și seara zilei de marți (30 noiembrie), în zona de litoral a județului Constanța vor fi intensificări puternice ale vântului, cu rafale de peste 80…90 km/h.
Interval de valabilitate: 30 noiembrie, ora 20 – 01 decembrie, ora 16
Fenomene vizate: intensificări ale vântului și ninsori
Zone afectate: conform textului și hărții
Cod galben:În intervalul menționat, în zona montană și submontană va ninge, se va depune strat de zăpadă, iar vântul va avea intensificări cu viteze cuprinse în general între 55 și 65 km/h. La altitudini de peste 1700 m, rafalele vor depăși 85…95 km/h, viscolind ninsoarea.
Până în dimineața zilei de 01 decembrie, astfel de fenomene se vor semnala și în regiunile nord-vestice.
Cod portocaliu Interval de valabilitate: 30 noiembrie, ora 23 – 01 decembrie, ora 11
Fenomene și zone vizate: ninsori abundente și viscol la altitudini de peste 1500 m în nordul Carpaților Orientali, local în Carpații Occidentali și în vestul Carpaților Meridionali
În nordul Carpaților Orientali, local în Carpații Occidentali și în vestul Carpaților Meridionali va ninge abundent, se va depune strat consistent de zăpadă, iar la altitudini de peste 1500 m, rafalele vor depăși 75…85 km/h și va fi viscol.