Hidrologii Institutului Național de Hidrologie și Gospodăria Apelor (INHGA) au emis o nouă Atenționare Cod galben, care vizează râuri din mai multe județe ale țării, începând de astăzi, la prânz, până vineri dimineață, la ora 8:00.
Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Mureş, Olt, Argeş, Ialomiţa și Siret, în județele: Harghita, Mureș, Alba, Cluj, Sibiu, Hunedoara, Covasna, Brașov, Vâlcea, Argeș, Gorj, Olt, Dolj, Dâmbovița, Prahova, Ilfov, Buzău și Vrancea, unde există probabilitatea depășirii cotelor de atenție.
Atenţionarea Hidrologică vizează în principal fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte de inundaţii locale, care se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri din judeţele: Alba, Argeş, Dâmboviţa, Braşov şi Covasna.
“În acest context, recomandăm populației vigilență sporită în cazul desfășurării unor activități expuse la inundații”, transmite INHGA, printr-un comunicat de presă remis cotidianului național “România liberă”.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!