5.9 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024
AcasăPoliticăCoaliția VotCorect: concluzii privind observarea zilei alegerilor

Coaliția VotCorect: concluzii privind observarea zilei alegerilor

Până la ora 14 organizațiile membre ale Coaliției VotCorect au identificat nereguli în cadrul procesului electoral care țin de nerespectarea procedurilor electorale, înțelegerea limitată a procedurilor de vot, interzicerea accesului observatorilor acreditați în secții de votare, presiune pusă pe alegători, implicarea directă a observatorilor acreditați de alte organizații în procesul electoral, continuarea campaniei electorale.

Informații au fost obținute de la observatorii VotCorect prin intermediul aplicației Monitorizare Vot, prin call center 0800 460 002 (peste 200 de apeluri) și prin pagina web www.votcorect.ro. Lista integrală de sesizări primite pe platforma Vot Corect este disponibilă la https://votcorect.ro/euro-locale-2024/sesizari.

Una dintre problemele cel mai des întâlnite a fost confuzia legată de modalitatea în care se votează la cele două tipuri de scrutin, precum și cu privire la secțiile de votare în care își exercita dreptul de vot alegătorii. În unele cazuri, alegătorilor li s-a limitat dreptul la vot din cauza neînțelegerii procedurilor și aplicării defectuoase a normelor legale. În unele cazuri, alegătorii nu au fost lăsați să voteze la europarlamentare în afara localității de domiciliu. BEC Curtea de Argeș a instruit presedinții de sectie să nu permită membrilor biroului care lucrează să voteze chiar dacă sunt arondați în aceeași localitate.

Accesul observatorilor a fost limitat în mai multe secții din motive care țin de aplicarea abuzivă a legislației de către membrii birourilor electorale. Accesul a fost interzis, printre altele, în secții din Recea (MM), Crasna (GJ – 367), Sector 4 (833), Chiajna (IF – 170, 171), Vâlcea, Iasi (126), Sector 1 (39, 164), Sector 2 (355), Palanca (GR – 117).

Deși organizarea a fost în general bună, au existat mai multe sesizări legate de lipsa tușierelor în cabinele de vot. Au fost semnalate nereguli generate de modul în care au fost primite buletinele de vot în mai multe secții de votare, adică grupate mai multe buletine de vot pentru aceeași funcție.

În mai multe secții de votare alegătorii au primit mai multe buletine de același tip. În acest context, este posibil ca unele buletine de votare să fie anulate întrucât nu au ștampila de control a secției de votare aplicată corespunzător. De exemplu, alegătorii din sectia 85 Galați primeau câte două buletine pentru consiliul local și niciunul pentru consiliul județean. Într-o secție din București un alegător a sesizat că a primit buletine pentru primarul general, iar altul că a primit 2 buletine pentru consiliul general și niciunul pentru europarlamentare. La secția 37 din Ploiești au fost primite mai multe buletine pentru consiliul județean, care au fost anulate (4 buletine aparținând 2 alegători). În Brebu Nou (CS) aproximativ 25 de persoane care conform relatării nu sunt cunoscute în comunitate au votat în grupuri de câte 5 cu cărții de identitate provizorii. Brebu Nou este una dintre localitățile în care s-au tipărit buletine de vot suplimentare conform unei decizii BEC emise vineri, ca urmare a unui număr semnificativ de vize de reședință obținute în localitate.

Reamintim că Expert Forum a solicitat Direcției Generale pentru Evidenţa Persoanelor pe 17 aprilie statistici privind reședințele stabilite și nu a primit răspuns până în acest moment, în ciuda mai multor convorbiri telefonice cu reprezentanții DGEP ca acestea să ne fie furnizate. Mai multe detalii despre subiect pot fi consultate la https://expertforum.ro/probleme-buletine-tiparite. Presiuni asupra alegătorilor au fost raportate în Rozavlea (MM), Năvodari (CTA), iar influențarea alegătorilor de un candidat la Periș (IF). În comuna Simian un alegător a raportat faptul că a fost presat să voteze cu un anumite partid. În Mogoșoaia (IF) și în secțiile 98 și 99 din Ploiești (PH) observatori ai organizației Millenium for Human Rights s-au implicat direct și activ în procesul electoral. Au fost raportate mai multe cazuri în care alegătorii au primit buletine marcate cu ștampila VOTAT, incluzând secțiile 329 (sector 2) și Codreni (Botoșani). Continuarea campaniei electorale a fost raportată în cazul candidatului PUSL la Primăria Municipiului București Cristian Popescu Piedone, care a exprimat public îndemnul de a fi votat, contrar legii – a fost depusă o sesizare la Biroul Electoral al Sectorului 5. De asemenea, am primit numeroase raportări privind continuarea campaniei electorale de către candidați în mediul online. Au fost transmise sesizări legate de continuarea campaniei electorale prin SMS-uri (SOS România, PSD).

Din datele colectate de la observatorii Vot Corect prin intermediul aplicației Monitorizare Vot, ziua alegerilor arată astfel în secțiile observate: Deschiderea secției de votare Observatorii au evaluat procedura de deschidere ca bună şi foarte bună în peste 95% din secţiile observate. Secţiile de votare s-au deschis la timp, cu excepţia a doar 9 din 262 raportate. Observatorii au semnalat şi prezenţa persoanelor neautorizate în timpul deschiderii într-o proporţie îngrijorătoare (25 din 258 secţii raportate); în 7 in 260 secţii raportate, persoane neautorizate au intervenit în procesul de deschidere a secţiei.

Persoane neautorizate s-au întâlnit şi în timpul votării în 17 din 388 secţii vizitate. Observatorii au semnalat frecvent tensiune şi agitaţie (în aproape 10% din raportări). Sistemul SIMPV a fost funcțional în marea majoritate a secţiilor, cu foarte puţine excepţii. Din 320 de secţii în care observatorii au stat suficient timp pentru a le evalua, procedura de votare a fost considerată bună și foarte bună în 298. Menționăm că în unele secții de votare încă se colectează date, ceea ce înseamnă că numărul total de răspunsuri poate fi diferit. De asemenea, unii observatori nu utilizează aplicația, iar datele nu sunt colectate în timp real.

Coaliția VotCorect este formată din Expert Forum (EFOR), CIVICA, CSD (Centrul pentru Studiul Democratiei), Centrul pentru Resurse Civice / The Civic Resource Centre, Rădăuțiul civic și Observatorul Electoral. Code for Romania a dezvoltat aplicația Vote Monitor. În Republica Moldova colaborăm cu Promo-LEX, iar în România cu observatori internaționali acreditați de European Platform for Democratic Elections – EPDE.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Atac terorist la târgul de Crăciun din Magdeburg: 2 morți și 68 de răniți

Vineri seară, târgul de Crăciun din orașul Magdeburg a devenit scena unui atac terorist care a zguduit întreaga țară. Un bărbat a intrat cu...

Incendiu puternic în Piața Matache din Capitală: Avertizare RO-ALERT pentru populație

Sâmbătă dimineață, un incendiu de proporții a cuprins mai multe magazine din Piața Matache, situată pe strada Cameliei, Sectorul 1 al Capitalei. Din cauza...
Ultima oră
Pe aceeași temă