În ultima zi a anului trecut Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare hotăra, cu ”21 voturi „de acord” din totalul de 21 de voturi, fapt consemnat în Procesul verbal al Ședintei nr. 6/30.12.2020”, validarea rezoluției de retragere a titlului știintific de doctor în Medicină (conferit prin Ordinul Ministrului nr. 3492/23.03.2010) în cazul managerului Spitalului Clinic de Urgență din Iași, admițând sesizarea depusă pe numele domnului Eva Lucian, pentru teza de doctorat cu titlul „Tratamentul chirurgical in leziunile degenerative ale coloanei cervicale – Hernia de disc cervicală”. Decizia CNATDCU era semnată de președintele Consiliului general, Academicianul Profesor Universitar Doctor Ioan Aurel Pop, având și avizul de specialitate al consilierului juridic Florin Mănuc.
Conform concluziilor individuale ale membrilor Comisiei de lucru pentru analiza sesizării de plagiat (Iulian Sorin Hostiuc – UMF Carol Davila București, Adriana Gabriela Filip – UMF Iuliu Hațieganu Cluj și Aurel Popa Wagner – UMF Craiova), conținute în Raport comun de analiză a sesizării de plagiat înregistrate la UEFISCDI cu nr. 1200/25.04.2020 și la MEC cu nr. 15643/25.04.2019, experții constatau la mijlocul lunii decembrie 2020 mai multe nereguli grave comise de Lucian Eva, cum ar fi: traducerea cuvânt cu cuvânt a zeci de pagini din cărți de specialitate, fără a cita corespunzător sursele sau fără a le cita deloc; folosirea, fără citarea surselor, a unor documentații de pe Internet, inclusiv a unui referat privind Scheletul mamiferelor, publicat de o elevă de clasa a IX-a; necunoașterea termenilor anatomici medicali; preluarea necoresounzătoare a unor imagini, fără citare sau acord de relicențiere, în condiții de reproducere identică, fără adaptare, singurele modificări constatate fiind traducerea legendei cu mutarea ei în partea opusă și minime modificări ale dimensiunilor fotpgrafiilor; utilizarea de traduceri uneori greșite în limba română, modificând complet semnificația medicală; preluarea informațiilor extrem de vaste din alte surse, în condiții necorespunzătoare, fiind identificate numeroase pagini preluate integral, unele dintre ele fiind identificate de către sesizor, altele nefiind precizate explicit.
Astfel, potrivit raportului individual de evaluare al profesorului Sorin Hostiuc, cadru universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila București și membru în Comisia de Lucru pentru analizarea sesizării de plagiat, ”per total, pentru mai mult de 50% din conținutul părții generale au putut fi identificate citări necorespunzătoare, lipsa citărilor sau preluări necorespunzătoare de imagini. Referitor la partea specială, procentul este mult mai mic, dar el este semnificativ în porțiunile în care sunt discutate rezultatele obținute”. În privința autonomiei plagiatului, același mebru al Comisiei de Lucru pentru analizarea sesizării de plagiat opina faptul că ”existența unor fragmente din lucrare care nu sunt plagiate nu anulează prezența plagiatului”.
Lucian Eva, ”plagiat complex și sever”
”Teza de doctorat cu titlul “Tratamentul chirurgical în leziunile degenerative ale coloanei cervicale – Hernia de disc cervicală” nu respectă regulile de etică și de integritate academică, motiv pentru care consider că este necesară retragerea titlului de doctor în medicină” era, în decembrie 2020, concluzia profesorului Sorin Hostiuc, similară cu cea a colegei sale de Comisie, Adriana Gabriela Filip, profesor la Universitatea de Medicină și Farmacie din Cluj – Napoca, care se exprima fără echivoc în privința plagiatului lui Lucian Eva.
”1. Plagiatul de fata este unul complex si cuprinde plagiatul de parafrazare ce consta in preluarea de idei, cât și preluarea de text fără citările de rigoare, intercalat cu plagiatul de tip mozaic “in care se preia un bloc de text, fără citarea de rigoare, dar, în interiorului textului se înlocuiesc cuvinte, cu păstrarea structurii de ansamblu a frazării”.
2. Plagiatul de fata este unul sever deoarece textele preluate sunt extinse, sunt localizate atat in partea introductiva a tezei de doctorat cat si in partea de discutii si analiza statistica si demonstreaza repetitivitate si nu neaparat o necunoastere a modului de redactare a tezei deoarece in teza sunt texte citate corect.
3. Numarul de fragmente de text preluate este mare, repetitiv si demonstreaza intentionalitatea de plagiere (…)”, erau concluziile Adrianei Gabriela Filip.
CNATDCU, dă ”La loc comanda!”, fără a mai spune dacă a fost sau nu vorba de plagiat
Uzând de drepturile sale legale, în ianuarie 2021, Lucian Eva contestă decizia CNATDCU prin care îi era retras titlul de doctor în Medicină pe motiv de plagiat, în data de 9 martie obținând, surprinzător pentru mulți, o hotărâre reparatorie, care anulează practic decizia anterioară.
Consiliul General al CNATDCU valideaza referatele întocmite de către comisia de analiză a contestației (referate pe care nu le-am putut găsi pe site-ul instituției), cu 19 voturi „pentru” din totalul de 21 membri, în ședința de vot electronic din perioada 04-08.03.2021, votul exprimat fiind consemnat în procesul verbal nr. 07/09.03.2021.
Conform documentului, ”în temeiul concluziilor referatelor întocmite de către comisia de analiză a contestației, Consiliul generalal CNATDCU admite contestația” lui Lucian Eva și ”respinge decizia Consiliului General al CNATDCU Nr. 130; Nr. MEC 5643/31.12.2020, propunând menținerea titlului științific de doctor în domeniul Medicinei, atribuit domnul Eva L. Lucian, pentru teza de doctorat cu titlul „Tratamentul chirurgical în leziunile degenerative ale coloanei cervicale – Hernia de disc”.
Eva își păstrează doctoratul pe motiv că a mai fost sancționat o dată cu avertisment
În ciuda documentelor menționate în decizia CNATDCU, ca suport pentru menținerea titlului academic în cazul lui Lucian Eva, singurul raport de analiză a contestației pe care l-am putut găsi pe siteul instituției este o analiză întocmită și asumată de un singur om, Prof. dr. Anca Dana Buzoianu, rector al UMF Cluj-Napoca, membru în Consiliul general al CNATDCU și desemnată să analizeze sesizarea de plagiat.
Ce spune doamna Anca Buzoianu, în raportul său care se încheie cu o recomandare de happy-end pentru Lucian Eva? Că ”teza supusă analizei a mai fost verificată de o comisie abilitată a CNECSDTI în urma unei sesizări făcute în anul 2011, așa cum reiese și din documentele la care se face referire în rapoartele puse la dispoziția comisiei, elaborate de referenții oficiali” și, ”analizând documentele și situația descrisă, CNECSDTI constată că autorul tezei, Dl. Lucian Eva a săvârşit unele abateri în procesul de redactare a tezei, iar în anul 2013 conform Hotărârii nr 1428/2013, s-a aplicat sancțiunea AVERTISMENT SCRIS, în conformitate cu art. 14, alin.(1), lit.a) din Legea 206/2004, cu completările și modificările ulterioare, pentru că doctorandul “a săvârșit unele abateri în procesul de redactare a tezei, cu precădere în modul de efectuare a unor citări de referințe bibliografice”.
În atare condiții, ”luând în considerare faptul că s-a aplicat la momentul respectiv sancțiunea prevăzută de lege pentru constatarea plagiatului”, Prof. dr. Anca Dana Buzoianu, rector al UMF Cluj-Napoca nu consideră ”că se mai poate aplica o nouă sancțiune pentru aceeași abatere la teza de doctorat luată în discuție”, încheindu-și ”cu deosebită considerație” raportul care, practic, invocând considerente procedurale, anulează toată precedenta analiză pe fondul lucrării, care dusese la retragerea doctoratului lui Lucian Eva.
Lucian Eva: ”Teza mea de doctorat nu a fost plagiată”
Managerul Spitalului de Neurochirurgie din Iași a avut amabilitatea de a răspunde solicitării noastre de informații, trimițându-ne, în același timp, la site-ul CNATDCU, pentru a lua act de motivele care au susținut revenirea asupra deciziei de retragere a titlului academic.
”Decizia inițială a fost contestată și anulată. Era dreptul meu. Nu aș vrea să intru în comentarii… A fost un episod, a trecut, pentru mine este un subiect închis. Nu vreau să comentez subiectul ăsta sub nicio formă. Eu am uzat de toate drepturile mele legale și în rest chiar nu mă mai interesează subiectul. Teza mea de doctorat nu este plagiată, au fost mai multe decizii ale CNATDCU iar ultima dintre ele, prin care s-a anulat decizia anterioară, a fost făcută în conformitate cu toate prevederile legale”, este declarația succintă a managerului Spitalul „Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iași, Lucian Eva, cel care rămâne, astfel, cu titlul de doctor, în urma unei hotărâri bazate pe un raport, al profesorului Anca Buzoianu, care nu spune dacă a plagiat sau nu, ci anunță că o speță, deja ”amendată” cu avertisment, nu poate fi sancționată de două ori.