Piața muncii din România are mare nevoie de tineri care să fie specializați în profesii „care ajung să fie mult mai bine plătite decât joburile clasice de birou”, susține Ciolacu.
„Andrei, Cristian, Antonio, Codrin sunt doar câţiva dintre tinerii cu care m-am întâlnit azi şi care mi-au povestit de ce au ales să înveţe o meserie. Adevărul este că piaţa muncii din România are mare nevoie de tineri precum ei, care să fie specializaţi în profesii care ajung să fie mult mai bine plătite decât joburile clasice de birou. Să ai angajaţi care îşi cunosc foarte bine meseria este noul El Dorado al oricărui angajator. Deoarece acest lucru asigură eficienţă, productivitate şi rezultate de calitate. Acesta este şi motivul pentru care am decis ca Guvernul să se implice masiv în dezvoltarea învăţământului dual”, a precizat Ciolacu, într-o postare pe Facebook.
Acesta a mai adăugat că s-au suplimentat fondurile alocate pentru a finanţa toate cele 29 de proiecte declarate eligibile pentru dezvoltarea consorţiilor regionale de învăţământ dual, bugetul final ajungând la peste 588 de milioane de euro.
„Mă bucur că un astfel de centru va fi chiar la Iaşi! Consorţiul AGRITECH – un complex integrat unde tinerii sunt pregătiţi, pe toată durata studiilor, în acord cu standardele solicitate de actuala piaţă a muncii. Aşa cum se întâmplă în Germania sau Elveţia, unde peste 70% din sistemul educaţional este reprezentat de învăţământul dual”, a mai spus Marcel Ciolacu.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!