Premierul Marcel Ciolacu s-a convins singur că mâncarea în Germania este mai ieftină decât în România, asta deși Institutul Național de Statistică a dat vineri un raport preliminar prin care anunța că prețurile în țara noastră sunt printre cele mai mici.
,,Nu putem în continuare să ne facem că nu vedem că anumite preţuri la anumite produse de bază sunt mai scumpe decât în Germania. Şi nu comparăm puterea de cumpărare din Germania şi puterea de cumpărare din România. Este ceva ce nu a funcţionat şi sperăm ca prin acest exerciţiu să începem să reaşezăm lucrurile. Nu întotdeauna piaţa echilibrează tot. Am văzut că după 3 crize suprapuse piaţa a fost depăşită şi mecanismul pieţei a fost depăşit. Dar toate aceste măsuri sunt temporare, până se reaşează lucrurile. Dar nu putem la infinit să ne facem că nu observăm anumite lucruri care sunt evidente”, a declarat premierul.
Marcel Ciolacu spune că a discutat deja cu reprezentanții unui supermarket pentru ca prețurile să scadă și la noi.
„Azi a existat o prezență a unui retailer important din România, Lidl, și am avut discuții aplicate mai ales in zona de a se procesa cat mai multe produse alimentare în România astfel încât ca prețurile să scadă mai mult. Este normal că dacă se vor produce în România, vor fi mai ieftine”, a declarat Ciolacu.
Raportul INS arăta că România este țara cu cele mai mici prețuri la mâncare
România a înregistrat, anul trecut, cel mai scăzut nivel al preţurilor pentru bunurile de consum şi serviciile din componenţa consumului final al gospodăriilor populaţiei, în cadrul statelor membre UE, acesta fiind cu 42% mai mic decât media UE, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.
România este urmată de de Bulgaria (41% sub media UE) şi Polonia (38% sub media UE). Pe de altă parte, cel mai ridicat nivel al preţurilor pentru consumul final al gospodăriilor populaţiei s-a înregistrat în Irlanda (46% peste media UE), urmată de Danemarca (45% peste media UE), Luxemburg (37% peste media UE) şi Finlanda (27% peste media UE).
„Indicii nivelului preţurilor exprimă câte unităţi din aceeaşi monedă sunt necesare pentru a cumpăra un volum identic de bunuri şi servicii în ţări diferite, pentru fiecare grupă de bunuri şi servicii. În anul 2022, pentru bunurile de consum şi serviciile din componenţa consumului final se plătesc 100 euro la nivelul Uniunii Europene, 146 euro în Irlanda şi 58 euro în România”, explică documentul publicat de INS.
Statistica citează, în context, un comunicat Eurostat potrivit căruia România este cel mai ieftin stat membru pentru grupa „Alimente şi băuturi nealcoolice” (72%), urmată de Polonia (73%) iar la polul opus se află Danemarca şi Luxemburg, cu cel mai ridicat nivel al preţurilor pentru această grupă de produse (121%).
România, împreună cu Portugalia şi Ungaria înregistrează aceeaşi valoare a indicelui de volum al PIB pe locuitor, calculat pe baza PPC şi se situează la nivelul de 77% faţă de media Uniunii Europene.
Cea mai mică valoare a Produsului Intern Brut pe locuitor, în anul 2022, a fost înregistrată de Bulgaria, cu 41% sub media UE. Cel mai ridicat nivel al PIB-ului pe locuitor din Uniunea Europeană a fost înregistrat de Luxemburg, acesta depăşind media UE cu 161%.