Marcel Ciolacu, aflat într-o vizită de lucru în Germania, spune că nu are în plan să impună noi taxe și impozite și critică măsurile luate de PSD în codul fiscal din 2019 când au fost introduse facilități în domeniul turistic, în special la bărcile de agrement.
În timp ce liberalii s-au răzgândit și ar vrea să impună noi taxe de la 1 septembrie, Marcel Ciolacu spune că:
,,Nu vom mări niciun impozit. Nu vor fi introduse impozite noi. Se va lucra pe ceea ce ne-am asumat în acest moment. Nu eu, Marcel Ciolacu, nici PSD nu a contribuit la PNRR, dar este un lucru asumat de către statul român și vom încerca să scoatem cât mai mult din excepții, mai ales că avem un jalon de îndeplinit.”
În schimb, Marcel Ciolacu spune că nu se poate modifica codul fiscal la infinit și critică măsura luată în codul fiscal din 2019, cu privire la plimbările cu bărcile de agrement.
„Avem TVA de 5%, de 9% și de 19%. Este exclus să avem TVA de 0% nu fiindcă nu-și dorește Marcel Ciolacu, ci fiindcă nu ne acceptă Comisia Europeană și ar trebui să știm lucrul acesta înainte să-l avansăm în spațiul public. Sunt anumite excepții la TVA, de exemplu la medicamente, eu nu cred că este oportun în acest moment să scoatem această excepție la alimente și la medicamente. Acum am văzut excepții de TVA la plimbatul cu barca, ori venim în niște zone clare cum sunt medicamentele, alimentele, ori facem niște excepții de dragul excepțiilor sau au fost niște decizii luate că avea cineva ceva în cap cu bărcile de agrement. Trebuie să devenim un stat normal și responsabil, iar excepțiile trebuie să fie pe o perioadă determinată de timp. Nu poți să vii să modifici Codul Fiscal la infinit, vii cu o excepție când este o problemă în piață, nu pentru tot restul timpului.”
Codul Fiscal din 2019, sub semnătura ministrului de finanțe de atunci Eugen Teodorovici, prevedea ca serviciile de transport de persoane cu ambarcațiuni, telecabină, trenuri istorice sau trăsuri în scop turistic sau de agrement să aibă o cotă redusă de TVA, respectiv 5%, asemenea celorlalte servicii din turism.