19.9 C
București
sâmbătă, 14 septembrie 2024
AcasăPoliticăCiolacu afirmă că rămâne o prioritate a mandatului său creşterea producţiei româneşti 

Ciolacu afirmă că rămâne o prioritate a mandatului său creşterea producţiei româneşti 

Premierul Marcel Ciolacu a subliniat vineri că o prioritate a mandatului său este creșterea producției românești.

Această declarație a fost făcută în contextul vizitei sale la una dintre cele două fabrici din Sibiu ale producătorului de echipamente electronice pentru industria auto, Marquardt Schaltsysteme, iar vizita subliniază angajamentul guvernului față de sprijinirea și dezvoltarea sectorului de producție locală.

Mesajul lui Marcel Ciolacu

„Când vine vorba de industria auto, cel mai des se vorbeşte despre cele două mari fabrici din România, Dacia şi Ford. Şi este foarte bine! Ele au pus pe roate economia românească! Alături de ele, pe orizontală, avem sute de mii de angajaţi în producţia de componente auto. Astăzi am vizitat una dintre cele două fabrici ale producătorului de echipamente electronice pentru industria auto, Marquardt Schaltsysteme din Sibiu, locul de unde pleacă piese pentru firme auto din întreaga lume, de la cele germane la General Motors şi Tesla. Şi am văzut ce stă în spatele succesului lor: foarte, foarte multă muncă! Creşterea producţiei româneşti a fost şi rămâne o prioritate a mandatului meu. Pentru că aceasta este calea sigură de dezvoltare a acestei ţări”, a scris Ciolacu pe Facebook.

Aflat în vizită la Sibiu, Marcel Ciolacu a luat masa cu studenţii Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din acest oraş.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă