11.7 C
București
luni, 4 noiembrie 2024
AcasăȘtirile zileiCinci obiceiuri proaste ale turiștilor de pe litoral

Cinci obiceiuri proaste ale turiștilor de pe litoral

 Unul dintre obiceiurile proaste și controversate adoptate de unii dintre turiștii care vin pe litoral este mersul pe stradă îmbrăcat cât mai sumar. În slip, dacă se poate. Indiferent de cantitatea de burtă pe care o are posesorul, ținuta la bustul gol pare oarecum obligatorie, dacă ne luăm după numărul mare de „exemplare“ care au adoptat această modă.

Bărbați cu bustul gol pot fi văzuți nu numai pe aleile din preajma plajelor, ci și în cartiere. Mai mult, unii dintre ei preferă să meargă așa și în mijloacele de transport în comun, și în magazine. De obicei, slipul se „asortează“ cu o pereche de șlapi sau de papuci cu două numere mai mici, astfel încât călcâiele să calce direct pe trotuar.

Un alt obicei criticat de oamenii din turism este faptul că cei care vin în vacanță preferă să mănânce oriunde apucă, numai la restaurante nu. „Am avut cazuri de turiști care au venit inclusiv cu apă plată la ei. Alții intră în hotel cu bere cumpărată de la supermarket, deși am scăzut prețurile și la mine este cu numai 50 de bani mai scumpă“, ne-a spus un hotelier din sudul litoralului.

Se mănâncă mult și pe plajă. Unii își cumpără gogoși, zmeură și porumb fiert de la vânzători care nu au nici voie să vândă și nici autorizație sanitară pentru produse. În urma controalelor Protecției Consumatorilor din Constanța, s-a descoperit că multe astfel de produse se preparau în condiții insalubre. Dacă nu cumpără de la vânzători ambulanți, își aduc de acasă merindele. Nimic mai plăcut decât ca vecinul de șezlong să taie un pepene și să scuipe sâmburii în nisip, nu-i așa?

Din aceeași categorie face parte și obiceiul grătarului încropit pe puținul spațiu verde de lângă hotel. Găști mai mari sau mai mici încing focul, pun micii pe grătar, scot berea din sacoșă și fac ceea ce ei numesc „o petrecere pe cinste“, totul asezonat cu muzică la maximum, dacă se poate.

 

Marea, un imens closet

Pentru alți turiști – sperăm că nu prea mulți, deși numărul lor nu va fi niciodată știut – marea e un imens closet. La cât de mare este, ce contează că își fac nevoile în ea?

Deși pare incredibil, astfel de gesturi sunt mult mai întâlnite decât ar trebui (adică deloc). În special copiii sunt puși să urineze (sau mai rău) în mare, din două considerente: sunt copii și WC-ul public e prea departe. Ce-i drept, în stațiunile de pe litoral numărul toaletelor publice nu este suficient și la cele mai multe se plătește intrarea. Un preț modic.

O altă problemă cu care se confruntă hotelierii este devastarea camerelor. Foarte puțini vorbesc public despre acest lucru, pentru că cine ar vrea să vină într-un loc unde camerele sunt practic distruse? Fenomenul există și e răspândit. Recent, un hotelier din sudul litoralului s-a trezit cu mesaje pline de obscenități desenate pe pereți, de la un penis la mesaje de tipul „Satan was here“. Altul, din Mamaia, povestea cum unii turiști și-au făcut nevoile fiziologice în mijlocul camerei, deși, evident, camera era dotată cu baie. Culmea, e vorba de turiști străini, nu români.

 

Pe lângă distrugeri, hotelierii se confruntă și cu furturile. Nu contează despre ce stațiune vorbim sau despre ce tip de hotel. Se fură peste tot și orice, de la prosoape – una dintre mărfurile preferate ale turiștilor – la ceainice. Se fură și din afara hotelului, evident. Au existat reclamații că s-au furat chiar și șezlonguri de pe plajă.

 

Aruncatul banilor la pești

De câțiva ani, turiștii confundă celebra „Fontana di Trevi“, din Roma, cu bazinul peștilor de la Delfinariu. Numai așa se explică de ce aruncă monede acolo, gest care face rău peștilor.

„Este un obicei medieval, care însă deranjează peștii, pentru că banii ruginesc, eliberând ioni metalici toxici. Banii, de regulă, sunt făcuți din oțel, însă sunt îmbrăcați în aliaje de metale neferoase, aluminiu, cupru, nichel, care eliberează ioni ce deranjează și echilibrul biologic al apei și intoxică și peștii. Insistăm să transmitem să nu se mai arunce bani aici, trebuie să învățăm să iubim și animalele“, spunea încă de anul trecut directorul Delfinariului, doctor Adrian Bîlbă.

Cu toate acestea, zilnic oamenii aruncă bani. Poate, poate le-o aduce noroc sau se vor reîntoarce. Evident, acest gest nu aduce noroc, dar cu siguranță poluează bazinul.

Sură foto deschidere: funkytravel.ro

Cele mai citite

ALEGERILE DIN REPUBLICA MOLDOVA: UN MOMENT DECISIV ÎNTRE ORIENT ȘI OCCIDENT

Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo s-au confruntat într-un tur de scrutin tensionat care va defini viitorul Republicii Moldova Alegerile prezidențiale din Republica Moldova, cu turul...

ALEGERILE DIN REPUBLICA MOLDOVA: UN MOMENT DECISIV ÎNTRE ORIENT ȘI OCCIDENT

Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo s-au confruntat într-un tur de scrutin tensionat care va defini viitorul Republicii Moldova Alegerile prezidențiale din Republica Moldova, cu turul...

VIDEO. Chris Martin, solistul Coldplay, a căzut într-o gaură în timpul unui concert

Chris Martin, solistul trupei Coldplay, a trecut printr-un moment neașteptat în timpul concertului de la Melbourne, când a căzut într-o gaură din scenă în...
Ultima oră
Pe aceeași temă