2.6 C
București
vineri, 20 decembrie 2024
AcasăȘtiințăCinci echipe reprezintă România la NASA International Space Apps Challenge

Cinci echipe reprezintă România la NASA International Space Apps Challenge

Cinci echipe din România își continuă participarea la NASA International Space Apps Challenge, acesta fiind cel mai mare hackathon din lume.

Un hackaton este un eveniment în cadrul căruia mai multe echipe de programatori lucrează la dezvoltarea unui proiect informatic. În anul 2023, unul dintre partenerii NASA la acest eveniment a fost European Space Agency (ESA), organizație care este considerată „versiunea europeană” a NASA.

Printre proiectele câștigătoare ale hackathonului care a avut loc pe 7-8 octombrie 2023 se numără soluții de geo-agricultură, de gestionare a incendiilor în zonele fără acces la telefonie mobilă sau internet, precum și o aplicație de încărcat videoclipuri din spațiu, fiecare imagine fiind apoi transformată într-un sunet. 

Echipele care merg mai departe reprezintă cele cinci orașe în care a avut loc competiția, în anul 2023, în România. Competiția s-a desfășurat offline în București și Cluj-Napoca și online în Oradea, Timișoara și Iași. A fost aleasă o echipă din fiecare oraș. Cele cinci echipe câștigătoare sunt: Dvloper.io pentru București, R.A.G.E la Cluj- Napoca, Open 360 în Timișoara, Kilonova în Iași și Soft Hoarders în Oradea. 

Cele cinci echipe au fost alese dintr-un total de 28 de echipe în România. În ceea ce privește numărul participanților, în România au fost 189 de concurenți. România a fost pe locul al șaselea în Europa ca număr de participanți. 

La nivel global au fost mai mult de 50.000 de participanți din peste 400 de orașe.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Alertă la Spitalul Marie Curie. Zeci de ambulanțe și mașini de pompieri au fost acolo

Un incident a fost semnalat în noaptea de joi spre vineri la Spitalul Marie Curie din Capitală. Secretarul de stat Raed Arafat a precizat...

Grecia a înapoiat Turciei peste o mie de monede antice din argint furate

Grecia a restituit joi Turciei un tezaur de peste o mie de monede antice din argint furate, prima repatriere de acest tip care are...
Ultima oră
Pe aceeași temă